Numărul persoanelor care şi-au pierdut viaţa în accidentul aviatic din Iran a ajuns la 77, alte 27 de persoane fiind rănite, au anunţat, luni, autorităţile.
Un avion cu 100 de pasageri s-a prăbuşit în nordul Iranului
Piloţii aeronavei de tip Boeing-727 au semnalat turnului de control o defecţiune tehnică, înainte de a efectua o aterizare de urgenţă în condiţii meteorologice nefavorabile. Avionul, aparţinând companiei Iran Air, s-a rupt în mai multe bucăţi în momentul impactului, dar nu a existat vreo explozie, după cum a informat şeful echipei de salvare. Până în prezent nu a fost determinată natura problemei tehice semnalată de pilot.
Iniţial, ministrul iranian al Transporturilor a anunţat că din cei 105 pasageri şi membri ai echipajului, 72 au murit şi 33 au fost uşor răniţi. Pilotul se află prin victime. Operaţiunile de salvare au fost dificile din cauza ninsorii abundente, stratul de zăpadă având grosimea de circa 70 cm la locul accidentului.
Vremea nefavorabilă, posibila cauză a prăbuşirii avionului iranian
Aeronava efectua o cursă pe ruta Teheran - Orumiyeh şi a încercat să efectueze o aterizare de urgenţă din cauza ninsorii abundente, însă nu a reuşit. Pe când se pregătea să efectueze o a doua încercare de aterizare, avionul a dispărut de pe radar.
Foto: RIA Novosti