Foto: Cristian Marcu / Jurnalul Naţional Un amplu reportaj despre România publicat recent şi scris de unul dintre cei mai respectaţi analişti americani, George Friedman ("Geopolitical Journey – România"), m-a trimis imediat la o temă veşnic sensibilă şi controversată: independenţa de stat a României. Autorul defineşte simplu şi clar acest concept: "O Românie liberă, responsabilă pentru viitorul ei şi capabilă să-l gestioneze". El mai observă că tragedia geopolitică a României este aceea că naţiunea română e împărţită de geografia ei, adică de lanţul munţilor Carpaţi, care a oprit, de-o parte şi de alta, expansiunile marilor imperii, la răscrucea cărora românii n-au avut mai niciodată linişte în propria lor ţară. Memoria trecutului îi apasă în continuare pe români ? constată acelaşi autor ? amintind şi de cea mai recentă. Spre exemplu când afirmă că "Nimic n-a funcţionat în România atât de bine ca Securitatea. România era un loc condus de Securitate". Convingerea mea este însă că amintirile vremurilor trecute nu pot fi mai mult decât umbre în realitatea de azi. Astăzi ne aflăm într-o lume care a ieşit din perioada post-Războiului Rece (în linii mari răstimpul dintre prăbuşirea comunismului şi marea expansiune a NATO şi UE). E o lume a sfârşitului unor mari iluzii, adică o lume substanţial diferită de ceea ce am sperat. O lume revenită la politici naţionale, o lume în care toate puterile importante urmăresc, în ultimă instanţă, propriile lor interese, ţinând cont de prietenii doar atunci când aceste interese nu sunt deranjate.

În aceste condiţii, nu puţini sunt cei care spun că a căuta independenţa e ca şi cum am vrea să folosim hamurile unui cal bătrân în epoca automobilului. Însă vechea ecuaţie a prăbuşirii românilor nu are deocamdată o altă soluţie: nu ne vor aduce străinii binele în locul nostru. Datoria aceasta e a noastră faţă de noi înşine. Se părea c