Medicul deputat Tudor Ciuhodaru a rămas fără funcţia de purtător de cuvânt al Spitalului de Urgenţă "Sf. Ioan" Iaşi. Motivul: în urma unei anchete interne, comitetul director a decis astăzi eliberarea lui din funcţie şi i-au imputat suma de 29.342 de lei pe motiv că Ciuhodaru s-a pontat la spital, deşi se afla la Camera Deputaţilor, în Bucureşti. Sursa: Tudor Ciuhodaru
"Măsura a fost luată întrucât acesta, în perioada mai 2009 – noiembrie 2010, figurează prezent, în acelaşi timp, atât în Iaşi, la Spitalul de Urgenţă, cât şi în Bucureşti, la Camera Deputaţilor. După ce au fost analizate pontajele de la spital şi situaţia prezenţelor la Camera Deputaţilor s-a constatat că doctorul Ciuhodaru a fost prezent în acelaşi timp, scriptic, la ambele locuri de muncă, timp de 151 de zile. Pentru cele 151 de zile remuneraţia primită necuvenit de la bugetul statului este de 29.343 de lei", a precizat dr. Vladimir Poroch, managerul spitalului.
Poroch a adăugat că decizia comitetului director a fost luată pentru a proteja imaginea spitalului, care ar fi putut avea de suferit având în vedere faptele enumerate anterior.
Taxat pentru că a depăşit norma de lucru
Conducerea Spitalului de Urgenţă "Sf. Ioan" Iaşi a pus în discuţie faptul că, potrivit HG nr. 524 din 26 iulie 1991, medicii parlamentari pot să lucreze în unităţile sanitare până la 50% din timpul normal de lucru.
"Doctorul Tudor Ciuhodaru a depăşit norma de lucru, insistând la angajatele Biroului Personal al Spitalului, pe un ton ridicat, să-i fie acceptate pontajele care contravin legii. Din păcate, aceste aspecte au fost aduse cu întârziere la cunoştinţa conducerii, abia la începutul lunii decembrie 2010. Imediat, în regim de maximă urgenţă, a fost declanşată o anchetă internă", se arată într-un comunicat emis de Spitalul de Urgenţă "Sf. Ioan" Iaşi.
Ţinta unui atac politic