Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VIDEO Tiţa l-a demis pe Peseiro

Publicat in Adevarul, luni 10 ianuarie 2011 ·

Siria a învins Arabia Saudită, scor 2-1, la Cupa ASIEI. Înfrângerea saudiţilor n-a fost „înghiţiţă“ de către oficialii federaţiei, care au decis, azi-noapte. să-l demită pe Peseiro.

Siria a dat lovitura la Cupa Asiei. Naţonala antrenată de românii Valeriu Tiţa şi Dan Racolta a trecut, scor 2-1, de Arabia Sudită, selecţionată pregătită de Jose Peseiro. Singura victorie reuşită până acum de Siria în faţa Arabiei Saudite data din 1976. Cele două echipe s-au întâlnit de 24 de ori în istorie. "Aici am luat-o de la zero şi sperăm să mergem cât mai sus. Ne mândrim că suntem români şi că am reuşit ceva în Asia. Cel mai important pentru noi e că am reprezentat România", a spus Dan Racolta la Sport Total FM.

Selecţionerul Arabiei Saudite, portughezul Jose Peseiro, a fost demis la puţin timp după înfrângerea echipei sale în faţa naţionalei Siriei. Nasser Al-Jowhar îl va înlocui pe fostul antrenor al Rapidului până la încheierea competiţiei asiatice. Al-Jowhar a mai fost selecţionerul saudiţilor la Mondialul din 2002, cand Arabia Saudita a pierdut 8-0 cu Germania.

Saudiţii, finaliştii ediţiei din 2007 şi tripli campioni ai Asiei, sunt printre favoriţii competiţiei, alături de Japonia, Australia sau Coreea de Sud.

Iată rezultatelede ieri, dar şi programul zilei de azi:

GRUPA B

Japonia - Iordania 1-1

Yoshida 90 / Abdelfatah 45

Arabia Saudită - Siria 1-2

Jassem 60 / Hussain 38, 62

Clasament: 1. Siria 3p, 2. Iordania 1p,

3. Japonia 1p, 4. Arabia Saudită 0p

GRUPA C

Azi

India - Australia 15.15

Eurosport 2

Coreea de Sud - Bahrein 18.15

Eurosport 2

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Olt: Autorităţile au activat Planul Roşu de Intervenţie după ce a izbucnit un incendiu la vagonul unui tren cu 70 de călători. Un tânăr acuză dureri de cap şi ameţeli / Vagonul a fost izolat / Precizările CFR Călători - FOTO

News.ro acum 2 ore
Autorităţile din judeţul Olt au activat Planul Roşu de Intervenţie după ce a izbucnit un incendiu la vagonul unui tren de călători, în zona localităţii Radomireşti. În tren se aflau 70 de persoane. Unul dintre pasageri, cu dureri de cap şi ameţeli,

ÎCCJ a decis că salariul de bază al profesorilor pentru învăţământul primar angajaţi în regim de plată cu ora include majorarea cu 10%

News.ro acum 2 ore
Magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au decis că salariul de bază al profesorilor pentru învăţământul primar angajaţi în regim de plată cu ora include majorarea cu 10%, decizia fiind obligatorie. ÎCCJ s-a pronunţat pe această chestiune î

Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni: de la ger la temperaturi de primăvară

Mediafax acum 3 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis estimările pentru perioada 17 februarie - 2 martie 2025. BANAT În primele două zile media temperaturilor maxime se va situa în jurul valorii de 2 grade. După aceasta, temperaturile diurne vor creşte uşo

George Simion: Nu vom depune în această săptămână moţiunea de cenzură, până nu avem semnături din partea tuturor membrilor opoziţiei

News.ro acum 3 ore
Preşedintele AUR, George Simion, a anunţat că AUR nu va depune în această săptămână moţiunea de cenzură, până când aceasta nu va fi semnată de toţi membrii din opoziţie, inclusiv de cei de la USR.

Horoscop pentru săptămâna 17 - 23 februarie 2025. Se conturează schimbări la locul de muncă pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum 5 ore
Berbec Schimbări în plan financiar, la secțiunea bani și bunuri administrate și folosite în comun cu alții. Este posibil să primești o sumă de bani restantă, să reușești să achiți datorii vechi sau să lămurești chestiuni privitoare la moșteniri și p

Doi parlamentari POT, excluși din partid pentru „promovarea și încurajarea violenței” / Reacția lor

HotNews acum 4 ore
Partidul Oamenilor Tineri (POT), condus de Anamaria Gavrilă, a anunțat luni că a exclus din formațiunea politică doi parlamentari: deputata Monica Ionescu și deputatul Radu Ionescu, soț și soție. Cel din urmă a îmbrâncit o colegă de partid, iar Moni

Un tren de călători a deraiat între staţiile Malnaş Băi şi Bicsadu Oltului / Traficul feroviar în zonă este oprit

News.ro acum 5 ore
Un tren de călători a deraiat, luni, între staţiile Malnaş Băi şi Bicsadu Oltului, au anunţat reprezentanţii Companiei Naţionale de Căi Ferate CFR SA, care au precizat că traficul feroviar este oprit în zonă, iar echipele de intervenţie din cadrul S

UPDATE Vâlcea: Pericol de explozie în Băbeni din cauza unui accident rutier/ Ţeavă de gaz retezată, scăpări mari de gaze, locatari evacuaţi/ A fost transmis mesaj RO-ALERT/ Detalii despre accident

News.ro acum 3 ore
Pompierii militari vâlceni au fost solicitaţi, luni la prânz, să intervină pentru asigurarea măsurilor de prevenire şi stingere a incendiilor şi de prim ajutor la un accident rutier produs în oraşul Băbeni. În urma accidentului, a fost retezată o ţe

Nicuşor Dan: Solicit primarilor de sector să mobilizeze operatorii de salubrizare

Mediafax acum 3 ore
Primarul general al Bucureştiului, Nicuşor Dan, le-a solicitat primarilor de sector să mobilizeze operatorii de salubrizare pentru deszăpezirea străzilor. Să intervină de urgenţă pe străzile laterale şi trotuare şi să demonstreze că nu au primit ban

Liberalul Rareș Bogdan se întoarce la Realitatea PLUS

Wall-Street.ro acum 2 ore
Realitatea Plus anunță că Rareș Bogdan, fost prim-vicepreședinte PNL, sa va întoarce ca invitat permanent la postul TV unde s-a consacrat ca realizator de televiziune până în anul 2019, când a candidat cap de listă la europarlamentar pe listele libe

Vremea

București
acum

-3°
lun.

-3°/-2°
mar.

-3°/-0°
mie.

-7°/-0°
joi

-9°/-1°
Iasi
acum

-2°
lun.

-4°/-0°
mar.

-5°/2°
mie.

-4°/2°
joi

-4°/1°
Constanta
acum

lun.

-0°/2°
mar.

1°/3°
mie.

1°/2°
joi

-1°/3°
Cluj-Napoca
acum

-0°
lun.

-5°/0°
mar.

-4°/0°
mie.

-5°/1°
joi

-5°/2°
Timisoara
acum

lun.

-2°/2°
mar.

-3°/2°
mie.

-4°/3°
joi

-3°/4°