Mesajul a fost trimis. Multumesc!

"Dacii aveau aurul în ADN"

Publicat in Jurnalul, luni 10 ianuarie 2011 ·

"Traian îşi plătea împărăteşte soldaţii pentru a-i lansa în cucerirea celui mai mare imperiu de pe pământ. Şi a reconstruit jumătate din Roma şi jumătate de imperiu. A făcut străzi, monumente, a oferit pâine şi circ poporului. Totul cu aurul dacilor. Acela pe care l-a găsit şi acela pe care l-a scos apoi din generoasele mine ale «patrulaterului aurifer» din Transilvania. Şi din acest motiv, România este o ţară atât de profund «ro­ma­nă», plecând chiar de la numele ei. Şi pen­tru că la vremea aceea s-a transfe­rat în Dacia toată «floarea» cetă­ţe­ni­lor romani: ingineri, tehnicieni, mun­citori. Şi soldaţi mulţi, pentru a păzi o frontieră cum nu mai era alta. Apă­rau ceea ce, de fapt, făcea ca impe­riul să fie mare." Aurul dacic, aflat până la 3 aprilie la Roma, unde este expus la Muzeul Forurilor Imperiale, i-a făcut pe jurnaliştii de la Il Sole 24 să-şi amintească de originile comune pe care le au românii şi italienii şi de faptul că Traian a construit un întreg imperiu bazându-se pe aurul pe care-l luase de la poporul lui Decebal.

Ceea ce n-a confiscat Traian e acum la Roma, în piaţa care poartă nu­mele împăratului roman. "Şi e spec­taculos. Nemaivăzut" – scriu jur­na­­liştii italieni. "Pentru că România le prezintă pentru prima dată aici şi pentru că nu sunt doar bijuterii. Acel El­dorado al lumii antice abunda într-atât în aur, că ceea ce străluceşte în aceste zile la Roma e metal masiv", no­tează Il Sole 24, care trece în re­vis­tă "kilograme peste kilograme de aur": Tezaurul de la Hinova (5 ki­lo­grame), Tezaurul de la Pietroasa (19 kg), Tezaurul de la Sarmizegetu­sa: 24 de brăţări de aur cântărind un ki­lo­gram fiecare. "Aceste brăţări au scă­­pat marelui Traian atunci când, în­­vingător, acesta a transferat la Ro­ma tot tezaurul regelui dac Decebal: 165 de tone de aur, 330 de tone de ar­gint. Cel mai mare tezaur văzut vreo­da­tă pe pământ", scriu ju

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Reacţia lui Călin Georgescu, după desecretizarea documentelor: Se încearcă o acţiune a statului împotriva unui candidat prin orice mijloace să fie oprit

Mediafax acum 21 minute
„Cred că este pentru prima oară în lume când se încearcă o acţiune a statului împotriva unui candidat prin orice mijloace ca să fie oprit. Desecretizarea poate ar fi trebuit să fie, poate, mă gândesc, la câţi bani s-au cheltuit pe toate călătoriile

UPDATE - Informaţiile prezentate de SRI, SIE, MAI în şedinţa CSAT, referitoare la campania lui Călin Georgescu, declasificate. SIE: România, ţintă pentru acţiuni hibride ruse, atacuri cibernetice şi scurgeri de informaţii şi sabotaje /Ce spun SRI şi MAI

News.ro acum 40 minute
Preşedintele Klaus Iohannis a fost de acord cu declasificarea, potrivit legii, la solicitarea instituţiilor emitente, a informaţiilor prezentate de SRI, SIE şi MAI, în şedinţa CSAT, anunţă miercuri Administraţia Prezidenţială. SRI arată în document

DIICOT Columbian, arestat preventiv pentru că ar fi vrut să arunce în aer ”obiective” strategice din România

Ziua Constanta acum 5 ore
Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) a anunțat, astăzi, 4 decembrie 2024, că cetățeanul columbian a fost trimis în judecată pentru tentativă la acte de diversiune. El este suspectat că a primit in

Biserica Ortodoxă Română își reafirmă angajamentul ferm față de apartenența României la UE, „spațiu al prosperității și cooperării între popoarele Europei”

HotNews acum 3 ore
Biserica Ortodoxă Română (BOR) a transmis, azi, 4 decembrie, un comunicat în care precizează că „nu este indiferentă față de prezentul și viitorul României, ci apără și promovează în societate valorile credinței creștine și ale democrației europene,

Guvernul Franței, demis printr-o moţiune de cenzură, o premieră după 1962

HotNews acum 18 minute
Adunarea Națională a Franței a demis miercuri, prin moțiune de cenzură, guvernul de la Paris, pentru prima dată din 1962, anunță agenția France Presse. Moțiunea de cenzură inițiată de stânga și de extrema-dreaptă împotriva guvernului minoritar condu

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 - MAI: Printre cei care l-au susţinut pe Călin Georgescu pe TikTok a fost şi liderul unui clan, iar un lider interlop a susţinut financiar campania lui Georgescu prin intermediul acestei platforme

News.ro acum o ora
Ministerul Afacerilor Interne (MAI) precizează, în raportul prezentat CSAT privind primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale, că printre cei care l-au susţinut pe Călin Georgescu pe TikTok a fost şi liderul unui clan. De asemenea, un lider i

Trei copii, cu vârste cuprinse între 11 şi 14 ani, la Spitalul Judeţean Arad, din cauza provocării Superman Challenge de pe TikTok / Copiii sunt din localităţi diferite / Doi au fost operaţi

News.ro acum 9 ore
Trei copii, cu vârste cuprinse între 11 şi 14 ani, au ajuns la Spitalul Judeţean Arad, din cauza provocării Superman Challenge de pe TikTok. Copiii sunt din localităţi diferite şi au suferit numeroase fracturi, doi având nevoie de operaţie. ”Trei ad

DOCUMENT SRI: Bogdan Peșchir i-a finanțat campania lui Călin Georgescu cu peste un milion de euro. Acesta a lucrat la firme asociate cu criptomonede, deținute de Gabriel Prodănescu / O firmă din Africa de Sud a contactat influencerii de pe TikTok

G4Media acum 3 ore
În documentul prezentat în CSAT, care a fost declasificat miercuri de către președintele Klaus Iohannis, Serviciul Român de Informații (SRI) precizează că Bogdan Peșchir, care are afaceri în Brașov, i-a finanțat campania lui Călin Georgescu cu peste

Helmut Duckadam, decorat post-mortem: „Omagiu pentru excepționala carieră sportivă, talent, pasiune, devotament și profesionalism”

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
Klaus Iohannis, președintele României, a semnat decretul de decorare post-mortem a lui luni, pe 2 decembrie, în urma unor probleme cardiace.

Elena Lasconi, conversație telefonică cu președinta din Georgia: „Nu voi lăsa România în ghearele lui Putin”

HotNews acum 5 ore
Vladimir Putin nu trebuie lăsat să întoarcă România, Georgia sau Republica Moldova din drumul lor spre Occident, a transmis Elena Lasconi, la finalul unei discuții avute cu președinta pro-europeană din Georgia, Salome Zurabişvili, potrivit unui comu

Vremea

București
acum

mie.

3°/6°
joi

3°/5°
vin.

4°/5°
sâm.

5°/7°
Iasi
acum

mie.

-0°/4°
joi

-0°/3°
vin.

0°/5°
sâm.

6°/9°
Constanta
acum

mie.

1°/8°
joi

4°/8°
vin.

9°/10°
sâm.

10°/12°
Cluj-Napoca
acum

mie.

-0°/4°
joi

-1°/3°
vin.

-1°/4°
sâm.

2°/3°
Timisoara
acum

mie.

4°/6°
joi

2°/5°
vin.

4°/6°
sâm.

3°/5°