Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ford Motor va angaja 7.000 de muncitori până în 2012

Publicat in Romania Libera, luni 10 ianuarie 2011 ·

Ford Motor va angaja în Statele Unite peste 7.000 de muncitori în următorii doi ani deoarece a început să producă noi modele, transmite AP, citat de Agerpres.

Compania americană intenţionează să angajeze 4.000 de persoane în acest an, aproape jumătate urmând să fie angajaţi la fabrica Ford din Louisville, în Kentucky, care va produce noul model Ford Escape spre sfârşitul acestui an. De asemenea 3.500 de muncitori ar mai putea fi angajaţi în 2012.

Producătorul auto american intenţionează să angajeze 750 de ingineri specializaţi pe baterii şi alte domenii conexe, pentru dezvoltarea automobilelor electrice. Luni, la Salonul auto de la Detroit, Ford a prezentat trei vehicule electrice şi hibride, inclusiv versiunea electrică a modelului Ford Focus.

Ford, singurul mare producător auto american care a evitat falimentul, a câştigat 15,1% din piaţa de autovehicule uşoare din SUA în trimestrul al treilea al acestui an, în creştere faţă de 13% în urmă cu doi ani.

În vara lui 2007, Ford Europe a cumpărat de la statul român, reprezentat de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS), 72,4% din acţiunile Automobile Craiova pentru care a plătit suma de 57 de milioane de euro. Ford Motor va angaja în Statele Unite peste 7.000 de muncitori în următorii doi ani deoarece a început să producă noi modele, transmite AP, citat de Agerpres.

Compania americană intenţionează să angajeze 4.000 de persoane în acest an, aproape jumătate urmând să fie angajaţi la fabrica Ford din Louisville, în Kentucky, care va produce noul model Ford Escape spre sfârşitul acestui an. De asemenea 3.500 de muncitori ar mai putea fi angajaţi în 2012.

Producătorul auto american intenţionează să angajeze 750 de ingineri specializaţi pe baterii şi alte domenii conexe, pentru dezvoltarea automobilelor electrice. Luni, la Salonul auto de la Detroit, Ford a pre

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

AUR, după ce candidatura Dianei Șoșoacă a fost respinsă de BEC: „O nouă lovitură dată democrației românești”

HotNews acum 21 minute
Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) a transmis, sâmbătă, după decizia BEC, că „respingerea candidaturii Dianei Șoșoacă reprezintă o nouă lovitură dată democrației românești și o încălcare gravă a drepturilor și a libertăților fundamentale garantat

Şedinţă la Curtea Constituțională pe contestaţii, la ora 17:00. Una dintre contestații se referă la candidatura lui Victor Ponta

HotNews acum 36 minute
Curtea Constituţională a României (CCR) se reuneşte sâmbătă în şedinţă, pentru a se pronunţa asupra contestaţiilor înregistrate privind candidaturile la alegerile prezidenţiale. Una dintre contestații se referă la candidatura lui Victor Ponta, potri

Candidatura lui Victor Ponta, contestată la Curtea Constituţională – Este acuzat de tentativă de lovitură de stat, prin constituirea USL şi de plagierea lucrării de doctorat / Şedinţă la ora 17.00

News.ro acum o ora
Candidatura lui Victor Ponta a fost contestată la Curtea Constituţională, acesta fiind acuzat de tentativă de lovitură de stat, prin constituirea USL şi de plagierea lucrării de doctorat. Judecătorii se vor reuni la ora 17.00 ”În data de 14 martie 2

SUA l-au declarat pe ambasadorul sud-african la Washington „persona non grata”, acuzându-l că îl „urăşte” pe Donald Trump

News.ro acum 2 ore
Secretarul de stat american Marco Rubio l-a declarat pe ambasadorul Africii de Sud în Statele Unite „persona non grata”, acuzându-l în special că îl „urăşte” pe Donald Trump, informează AFP. Ebrahim Rasool „alimentează tensiunile rasiale, urăşte Sta

Meteorologii anunță că vremea se răcește în toată țara, începând de sâmbătă noaptea. Unde sunt anunțate ploi

Adevarul acum o ora
Meteorologii au anunțat că vremea se răcește în toată țara sâmbătă și în noaptea de sâmbătă spre duminică. Începând de duminică și până marți, vor fi precipitații însemnate cantitativ în cea mai mare parte a țării.

România devine centrul şahului european: Eforie Nord găzduieşte în premieră Campionatul European de Şah

News.ro acum o ora
Pentru prima dată în istorie, România găzduieşte Campionatul European Individual de Şah, transformând ţara noastră într-un veritabil punct central al şahului european. În perioada 14–27 martie, staţiunea Eforie Nord de pe litoralul Mării Negre devin

Neymar, din nou accidentat. Ratează calificările pentru Cupa Mondială

Ziarul Financiar acum 45 minute
Brazilianul Neymar (33 ani) a fost scos din lotul naţionalei pentru meciurile contra Columbiei şi Argentinei din preliminariile Cupei Mondiale 2026, din cauza unei accidentări la coapsa stângă. Fotbalistul tocmai revenise la Santos în februarie şi m

Tornadele amenință sudul SUA după furtuni violente, vânturi puternice și incendii devastatoare

Mediafax acum 28 minute
Centrul de Prognoză a Furtunilor a indicat că zonele din Mississippi și din Alabama sunt expuse unui risc major. Furtuni severe și tornade sunt, de asemenea, posibile în estul Louisianei, vestul Georgiei, centrul statului Tennessee și vestul Floride

Agenția de rating Moody’s schimbă la „negativă” perspectiva României, invocând reforma fiscală „amânată semnificativ” și mediul politic „din ce în ce mai turbulent”

HotNews acum 6 ore
Vineri seara, într-o mișcare previzibilă, agenția Moody’s a schimbat perspectiva asupra Guvernului României la negativă din stabilă. Agenția invocă reforma fiscală „amânată semnificativ” și mediul politic intern „din ce în ce mai turbulent”. Decizia

Trump recunoaşte că a fost „puţin sarcastic" când a promis că va opri repede războiul din Ucraina

Ziarul Financiar acum 2 ore
Preşedintele Donald Trump a admis vineri că a fost „puţin sarcastic" atunci când a promis în repetate rânduri în timpul campaniei electorale că va rezolva conflictul dintre Rusia şi Ucraina în doar 24 de ore sau chiar înainte de a prelua mandatul. D

Vremea

București
acum

20°
sâm.

14°/24°
dum.

13°/20°
lun.

4°/11°
mar.

0°/5°
Iasi
acum

17°
sâm.

12°/21°
dum.

4°/11°
lun.

1°/9°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

24°
sâm.

12°/24°
dum.

10°/15°
lun.

4°/10°
mar.

1°/5°
Cluj-Napoca
acum

22°
sâm.

10°/22°
dum.

5°/10°
lun.

-0°/7°
mar.

-3°/3°
Timisoara
acum

20°
sâm.

12°/20°
dum.

6°/12°
lun.

2°/9°
mar.

-1°/6°