Din cele mai vechi timpuri, zvonul a reprezentat o modalitate de emergenta a opiniei publice, o cale de dezvoltare a comunicarii în diverse comunitati, precum si un mijloc de întarire a relatiilor existente la nivelul unui grup uman în interiorul caruia se dezbateau anumite probleme de actualitate. Apropierea dintre indivizi, cauzata de împartasirea, uneori preferentiala, a unor informatii cu caracter de noutate, a determinat de-a lungul vremii transformarea acestui act de comunicare într-o cale importanta si credibila de difuzare si comentare a stirilor de interes.
Din arhivele celui de-al Doilea Razboi Mondial
Asa cum stabilesc si specialistii care au studiat acest fenomen, lipsa datelor oficiale duce în final la stabilirea unor canale alternative de informare a indivizilor, care sa suplineasca deficitul de informatie din viata de zi cu zi. Aceasta lipsa de informare, fie ca este programata (cum este cazul societatilor totalitare, unde conducerea statului nu vrea ca datele de interes public sa fie cunoscute), fie ca este determinata de evenimente deosebite (crize sociale, economice, politice, calamitati naturale, revolutii, starea de razboi etc.), conduce la gasirea unor cai prin care membrii unei comunitati sa îsi satisfaca nevoia de cunoastere.
De aceea, eforturile autoritatilor de prevenire a transmiterii zvonurilor pe timp de razboi trebuie privite prin prisma efortului general în care tot statul este angrenat, efort care poate fi periclitat prin transmiterea unor stiri false, ce au darul de a demoraliza si panica populatia unei tari întregi sau dintr-o anumita regiune. Iata de ce, pe baza datelor obtinute din Arhivele Nationale Istorice Centrale, voi încerca în cele ce urmeaza sa prezint câteva din caile de transmitere a zvonurilor în România, în timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial.
În primul rând, trebuie subliniate conditiile care f
