Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dănuţ Muşa are ac pentru cojoacele ploieştenilor

Publicat in Adevarul, marți 11 ianuarie 2011 ·

De 20 de ani, Dănuţ Muşa are grijă ca toţi ploieştenii să aibă haine de piele şi cojoace după ultima modă. Este printre ultimii păstrători ai acestei meserii în oraş.

A învăţat meserie pe vremea lui Ceauşescu, la îndemnul unui unchi din Ploieşti care lucra în domeniu şi care observase că tânărul are aplecare spre cojocărie. La 15 ani era deja ucenic şi, când a început şcoala la Târnăveni, Dănuţ Muşa ştia destule secrete şi era perfecţionat în arta de a croi haine de piele şi cojoace. „La Târnăveni, în Mureş, unde am învăţat meserie timp de doi ani, pot spune că am petrecut una dintre cele mai frumoase perioade din viaţa mea. Plecasem de acasă pentru prima dată, eram oarecum independent, aveam cazare, masă şi nici o grijă. Cred că este un sentiment pe care îl încearcă toţi tinerii care trăiesc o perioadă într-un internat", îşi aminteşte meseriaşul.

Talentul nativ a făcut ca, încă din timpul şcolii, să câştige un concurs organizat între elevii aflaţi la specializare. Deşi aveau la dispoziţie şase ore pentru a croi un pieptar, Dănuţ Muşa l-a terminat în patru ore şi cu cea mai curată tehnică.

Modificări şi reparaţii

În urmă cu aproape 20 de ani, a început să lucreze în Ploieşti. Îşi aminteşte cu mare plăcere de acea perioadă. „Pielea românească este foarte bună şi exista o tăbăcărie a poporului, aşa cum i se spunea, care o procesa la un nivel calitativ pe care îl întâlneşti prea rar în ziua de azi. Hainele şi cojoacele arătau foarte bine", povesteşte Dănuţ Muşa. Din păcate, liberalizarea a atras după sine şi pe cea a comerţului, iar mărfurile de afară, de foarte proastă calitate, au invadat piaţa. Producţia autohtonă a stagnat până la desfiinţare. „Vin oameni cu haine valoroase, dar toate sunt vechi, pe când ce se fabrică acum se uzează mai repede sau chiar se strică", a constatat cojocarul.

Rezistă de 20 de ani în Ploieşti, în aceeaşi locaţ

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Doliu în lumea cinematografiei americane. Actorul Val Kilmer a murit la 65 de ani

Ziua Constanta acum o ora
Actorul american Val Kilmer, cunoscut pentru rolurile din filmele „The Doors”, „Batman Forever”, „Top Gun”, and „Heat”, a murit ieri, 1 aprilie 2025. Actorul american Val Kilmer, cunoscut pentru rolurile din filmele „The Doors”, „Batman Forever”, „T

Moțiune simplă împotriva ministrului Cătălin Predoiu, dezbătută și votată azi de Camera Deputaților

HotNews acum o ora
Deputații dezbat și votează miercuri moțiunea simplă depusă de grupul parlamentar al AUR împotriva ministrului de Interne, Cătălin Predoiu, prin care cer demiterea din funcție a acestuia, precum și analiza în vederea inițierii urmăririi penale „pent

Senatorii americani din ambele tabere politice cer sancţiuni dacă Rusia blochează eforturile de pace din Ucraina

News.ro acum o ora
Jumătate din senatorii SUA - 25 de republicani şi 25 de democraţi - s-au unit marţi pentru a introduce sancţiuni care să fie impuse Rusiei dacă refuză să se angajeze în negocieri de bună-credinţă pentru pace cu Ucraina, relatează Reuters. Sponsorii

Atenţionare de călătorie emisă de MAE Grecia, sub atenționare de ploi abundente, însoțite de vânt puternic și grindină

Ziua Constanta acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Elenă asupra faptului că Serviciul elen de Meteorologie (EMY) a emis o atenționare de ploi abundente, însoțite d

Conferință de gradul zero la Palatul Cotroceni, pe tema aderării României la OCDE. Ilie Bolojan și Marcel Ciolacu, printre cei prezenți

Gandul acum o ora
Palatul Cotroceni găzduiește, miercuri, începând cu ora 11.00, conferința „România și OCDE (n.r. Organizația de Cooperare și Dezvoltare Economică; OECD în engleză) – Principalul Proiect de Țară după NATO, UE și Schengen”. Evenimentul are loc sub Îna

Preşedintele interimar al Coreei de Sud îndeamnă la calm înaintea deciziei Curţii Constituţionale privind punerea sub acuzare a preşedintelui Yoon Suk Yeol / Măsuri sporite de securitate

News.ro acum 2 ore
Liderul interimar al Coreei de Sud a făcut apel, miercuri, la naţiune să accepte cu calm decizia Curţii Constituţionale privind punerea sub acuzare a preşedintelui Yoon Suk Yeol, în timp ce Poliţia a sporit securitatea în jurul instanţei înainte de

Volkswagen, Stellantis şi alţi constructori auto, amendaţi cu 495 de milioane de dolari de UE pentru formarea unui cartel al reciclării vehiculelor

News.ro acum 2 ore
Comisia Europeană a amendat marţi Volkswagen, Stellantis şi alţi 13 producători auto, alături de asociaţia lor industrială ACEA, cu un total de 458 milioane de euro (aproximativ 495 milioane de dolari), pentru participarea la un cartel privind recic

Record în Senatul SUA - Un senator democrat a ţinut un discurs de 25 de ore împotriva politicilor lui Trump

News.ro acum 2 ore
Senatorul democrat Cory Booker a bătut recordul pentru cel mai lung discurs din Senatul SUA, depăşind 25 de ore într-un protest înflăcărat împotriva acţiunilor ”neconstituţionale” ale preşedintelui Trump. Rămânând în picioare pe tot parcursul discur

Consilierul lui Trump aflat în centrul scandalului Signalgate și-a folosit contul personal de Gmail, care este și mai puțin sigur, pentru comunicații guvernamentale

HotNews acum 2 ore
Consilierul pentru securitate naţională de la Casa Albă, Mike Waltz, unul dintre cei mai înalţi funcţionari din administraţia americană, şi-a folosit contul privat de Gmail pentru comunicaţii oficiale, potrivit The Washington Post, citat de News.ro.

Informări publice - 2 aprilie 2025

Buna ziua Brasov acum 10 ore
Municipiul Braşov, prin Creşa Braşov, titular al Autorizaţiei de Construire nr. 81/28.02.2025, emisă de Primăria Municipiului Braşov, anunţă începerea lucrărilor de „ASIGURARE GARD LA CREŞA NOUĂ, ÎMPREJMUIRE TEREN - CONTINUARE LUCRĂRI CU MODIFICARE

Vremea

București
acum

11°
mie.

9°/16°
joi

9°/14°
vin.

9°/14°
sâm.

10°/19°
Iasi
acum

mie.

7°/10°
joi

8°/10°
vin.

9°/15°
sâm.

4°/15°
Constanta
acum

10°
mie.

9°/12°
joi

8°/12°
vin.

7°/13°
sâm.

9°/14°
Cluj-Napoca
acum

mie.

7°/13°
joi

6°/12°
vin.

5°/14°
sâm.

2°/16°
Timisoara
acum

mie.

8°/16°
joi

7°/13°
vin.

6°/15°
sâm.

6°/18°