Şedinţele CJ sau CL conţin şi momente tensionate dar şi momente hilare. Cele mai bune decizii se iau uneori după un banc bun. Cât gustaţi glumele rămâne să decideţi dvs. Lista completă o găsiţi pe paginile de internet ale instituţiilor, la secţiunea procese verbale de şedinţe…
Pe 28 ianuarie 2010 a fost prima şedinţă de CJ, cu chef de muncă dar şi de glume. ”Bună ziua doamnelor şi domnilor, bună ziua pentru invitaţii noştri, reprezentanţii mass-mediei, aparatul propriu şi doamnelor şi domnilor consilieri. Ne lipsesc trei colegi, doamna Ciotlăuş este la inaugurarea noii investiţii, spitalului Nova Vita care astăzi la ora 12 a fost inaugurat dar au multe proiecte şi programe astăzi încă de făcut aşa că nici nu ştiu dacă o să poată să participe, lipseşte încă un coleg de-al nostru care este la o altă şedinţă, domnul Cioban, da, şi lipseşte domnul Giurgea care… vine, vine, l-a luat apa”, a spus preşedintele Lokodi Edita, aluzie la numirea lui Teodor Giurgea ca şef al Direcţiei Apelor Mureş.
Culmea detaliilor
“Erzsike…, toată lumea să verifice telefoanele mobile, aveţi o secundă. Domnilor să trecem mai departe, până ce povestesc eu la acest proiect de hotărâre pentru care comisia economico-financiară iarăşi constat că nu a primit informaţii necesare, pentru că dacă ar fi primit informaţii necesare nu ajungea să voteze să se amâne acest punct de pe ordinea de zi. O să vă dau domnilor, acum, informaţiile pe care le consider eu că era lipsă de comunicare din partea executivului. Executivul dacă nu ştie despre ce este vorba, să invite specialiştii de la instituţiile la care se referă ordinea de zi. Domnul Nagy nu a fost prezent iar ceilalţi… nu ştiu, nu ştiu să vorbească, atunci. Deci domnilor, este vorba de o maşină primită de la Guvernul României… Giurgea deja dă din cap, ştie despre ce este vorba (consilierul ajunsese acum la şedinţă, n.r.), cu