Mesajul a fost trimis. Multumesc!

CAMPANIE SUPRAVIEŢUITORII Patru copii orfani şi mama lor se luptă să învingă soarta

Publicat in Adevarul, marți 11 ianuarie 2011 ·

Rămaşi fără capul familiei, care a pierit în incendiul de acum doi ani, familia Căldăraş ţine zilnic piept soartei care i-a lăsat pe drumuri. Cei cinci trăiesc într-o cămăruţă în incinta cazanului de ţuică din localitatea Sintea Mare.

Un incendiu devastator i-a lăsat la sfârşitul lui 2009 pe membrii familiei Căldăraş fără un acoperiş de-asupra capului. „După ce ne-a luat casa foc, am rămas fără nimic. Numai cu copilaşii mei am rămas. Norocul nostru a fost că am găsit ajutor pentru a lua-o de la capăt. M-au ajutat şi oamenii din sat şi cu asta am trăit. Slavă Domnului că nu i-am lăsat pe cei mici să moară de foame”, spune Stela Căldăraş, mama celor patru copii.

Chiar dacă nu le poate oferi prea multe din punct de vedere material, Stela Căldăraş e mamă şi tată în acelaşi timp şi nu îi este deloc uşor. „Încerc tot posibilul măcar să le pot pune pe masă ceva. Cât timp trăia bărbatul, el era cel care punea mâncare pe masă, pentru că trebuia să am grijă de ei. Acum în schimb, eu le fac pe amândouă”, spune mama celor patru copii.

„Acasă” înseamnă la cazanul de ţuică

Stela Căldăraş şi copiii ei, Cosmin-Dan (11 ani), Cătălin (8 ani), Călin-Manuel (6 ani) şi Sebastian (5 ani) locuiesc în prezent în incinta cazanului de ţuică din Sintea Mare.

Nu au renunţat la şcoală, şi se pot lăuda cu rezultate bune în ciuda soartei lor. „Copiii sunt foarte cuminţi, cel mare e în clasa a V-a şi învaţă foarte bine. Urmăresc personal ca aceşti copii să frecventeze şcoala şi grădiniţa”, adaugă Georgeta Csaky, vicepreşedintele Crucii Roşie, filiala Chişineu-Criş, care s-a implicat încă din primele zile după incendiu în ajutorarea celor cinci membrii ai familiei Căldăraş.

Pentru a nu fi lăsaţi la voia întâmplării, în acest an familia Căldăraş se va muta într-o casă nouă, ridicată din ajutorul celor care s-au implicat în acest caz. Cazul

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 3 ore
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Două persoane, căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului! Pompierii, chemați în ajutor

Ziua Constanta acum 2 ore
Intervenție de urgență în această seară pentru salvarea a două persoane căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului. Potrivit IGSU, în urma unui apel la 112, care anunța faptul că o persoană a căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, salvatorii s-

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 3 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Programul Rabla va fi lansat cel târziu la 1 septembrie, spune ministra Mediului / Va fi micșorată valoarea voucherelor pentru mașini electrice

HotNews acum 24 minute
Reluarea programului Rabla pentru persoane fizice, suspendat în prezent, „nu ar trebui să întârzie mai mult de 1 septembrie”, a declarat, duminică seară, la TVR, ministra Mediului, Diana Buzoianu. Buzoianu anunțase în această săptămână că programul

Zeci de magistrați, unii pensionari, plătesc chirie între 60 și 197 de lei în locuințe din centrul Capitalei puse la dispoziție de Ministerul Justiției

HotNews acum 5 ore
81 de persoane – foști sau actuali magistrați, avocați sau notari – stau în locuințe de serviciu ale Ministerului de Justiție. Printre ei, foști șefi ai instanței supreme. Chiriașii plătesc între 60 și 197 de lei. 36 dintre ei sunt pensionari „speci

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 5 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Gheorghe Piperea

Gandul acum 2 ore
Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Gheorghe Piperea, europarlamentar. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

Emisiunile zilei luni, 21 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 50 minute
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum 3 ore
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

Vremea

București
acum

25°
dum.

18°/34°
lun.

20°/37°
mar.

25°/41°
mie.

23°/37°
Iasi
acum

22°
dum.

17°/32°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

22°
dum.

19°/30°
lun.

20°/35°
mar.

24°/30°
mie.

23°/27°
Cluj-Napoca
acum

22°
dum.

17°/28°
lun.

17°/32°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

23°
dum.

19°/34°
lun.

18°/39°
mar.

20°/33°
mie.

20°/36°