Evoluţia cazului Vadim Tudor şi a evacuării cu strigături a PRM din sediul ultracentral de pe strada Emile Zola devine chiar mai interesantă decât scandalul în sine din 4 ianuarie. Dar, pentru că subiectul principal este Vadim, evoluţia nu este neapărat şi surprinzătoare. Cu un tupeu greu de găsit în realitate, tribunul cu verb fioros şi locotenenţii săi (Marius Marinescu şi Codrin Ştefănescu), mai atraşi de uzul muşchilor decât de preţioasa utilizare a organului care-l diferenţiază pe om de animale, atacă acum din poziţii... defensive. O dată cu începerea urmăririi penale împotriva liderului PRM, cei trei bărbaţi masivi se dau acum marcaţi, fizic şi psihic, de pretinse agresiuni la care ar fi fost supuşi de doamna executor Şomâldoc şi de poliţiştii flower power. Poliţişti care, din contră, faţă în faţă cu „tomahawk-ul" extremismului românesc, şi-au lăsat nepăzit chipiul, la cheremul stimatului tribun. Cert este că acesta din urmă pare acum mai hotărât ca oricând să jignească la maximum inteligenţa opiniei publice. În ciuda evidenţelor furnizate de transmisiunile live de la faţa locului, Vadim joacă rolul agresatului, iar pentru ca procesul victimizării să întrunească absolut toate condiţiile, omul şi-a fixat mâna în ghips. Corul format din aghiotanţii săi cântă şi el aceeaşi arie: săracii oameni sunt bântuiţi, zi şi noapte, de spaime şi coşmaruri.

Vadim nu este însă la prima punere în scenă a unui spectacol atât de grotesc. În politică, a fost poate personajul care s-a servit cel mai eficient de minciuna sfruntată, care, cu cât era mai isteric rostită, cu atât îi aducea mai mult succes în a-şi împinge în sus scorul electoral şi în a acapara discursul public. Cinic, vulgar, iraţional şi incapabil de a rezona cu interesul general al concetăţenilor săi, Corneliu Vadim Tudor otrăveşte de 20 de ani societatea românească, inflamează şi alimentează orgoliile celo