Într-o singură zi, 115 brăileni au depus dosarele pentru a ieşi înainte de termen din câmpul muncii. Procesul de înregistrare a dosarelor pentru acest tip de pensionare a fost întrerupt în ultimele şase luni ale anului 2010. Aşa se explică afluxul de persoane din prima zi a lui 2011.
174 de persoane şi-au depus până acum cererea pentru a ieşi la pensie anticipat, dintre care 115 doar în ziua de 3 ianuarie. „Cei mai mulţi au venit în prima zi. A trebuit să deschidem mai multe ghişee ca să facem faţă", ne-a declarat Mădălina Căluian, director executiv adjunct la Casa Judeţeană de Pensii Brăila.
Primii la ghişee
În ultimele şase luni ale anului 2010 nu s-a mai putut ieşi la pensie anticipat, astfel, persoanele care se încadrau încă din iulie 2010 au aşteptat până luna aceasta pentru a-şi putea depune dosarul.
„Mulţi s-au grăbit să vină de luni, din prima zi. Probabil le-a fost teamă să nu se suspende din nou procesul de înregistrare şi au vrut să fie siguri că ajung să-şi depună cererile", ne-a spus directorul adjunct.
Penalizarea pentru pensionare anticipată este de 9% pentru fiecare an până la împlinirea vârstei standard. Vârsta de pensionare la termen la femei este de 63 de ani, iar la bărbaţi, de 65 de ani.
Şomeri sau pauperi
Pensionarea la termen sau anticipată se fac în funcţie de luna şi anul naşterii. Spre exemplu, femeile născute în octombrie 1955 pot depune luna aceasta dosar pentru pensionare anticipată. Femeile născute în noiembrie 1955 îşi pot depune cererea abia în februarie.
Potrivit spuselor directorului adjunct Mădălina Căluian, majoritatea persoanelor care vin să se pensioneze anticipat nu mai au niciun venit sau sunt în şomaj, însă există şi unele persoane care pur şi simplu nu mai vor să aştepte să iasă la pensie la limită de vârstă.
„Am venit să mă interesez pentru soţul meu să văd dacă