În general, nu scriu în jurnal. În primul rând, pentru că nu am unul şi apoi pentru că am impresia că experienţele pe care le trăim trebuie lăsate să se depună cumva pentru a putea vorbi despre ele cu o oarecare coerenţă.
Am avut ocazia ca în iarna asta să cunosc sau cel puţin să observ, tineri din peste 20 de ţări. Experienţa în sine m-a adus în situaţii neobişnuite. Am mers până în Norvegia pentru a participa la o sesiune de dezbateri alături de încă cinci români. La o primă vedere, obiectivă sau nu, tind să mă întreb dacă vizitarea unei ţări nordice e partea interesantă sau mai degrabă convieţuirea pentru 10 zile sub acelaşi acoperiş cu tineri din ţări diferite?
Cum spuneam, probabil că nu voi fi destul de organizată în idei. Pentru mine, Lilehammer este încă un bol mare, din acela pe care îl vedeţi la Bingo, din care scoţi câte un răvaş pe care scrie mereu altceva, care învie un alt detaliu de care te bucuri cu aceeaşi intensitate.
Geografie spirituală europeană
Mi-am dat seama încă o dată că a fi român e mai mult decât o chestiune de imagine. Pentru o scurtă perioada EU am fost România în Europa. Am pornit la drum oarecum... emoţionată. Am zis-o şi pe asta. Ştiam că o să fie interesant, totul e să nu-mi fie teamă de oameni... Dar de ce să-mi fie, că doar sunt oameni, nu? Ei bine, după un lung drum cu maşina, avionul şi trenul, am ajuns la destinaţie. O ţară îngheţată şi, nu ştiu de ce, implicit, liniştită. E genul de loc pe care ţi-l poţi imagina când spui stradă, copaci, zăpadă, clădire... orice. E genul de loc bun de pus în dicţionar. Îndeajuns de simplu şi clar ca să îi ştii sensul de bază, dar cu totul complicat încât să cauţi nuanţele, şi ele puse, practic, la locul potrivit. Mi s-a părut totul un deja vu fără a fi un deja vu. Poate că sună complicat, dar am voie să fac asta, doar e jurnalul meu. Dacă mergi în Anglia probabi
