A început să lucreze din primul an de liceu, pentru a fi independentă financiar şi pentru a-şi ajuta părinţii.
De când se ştie, Anamaria a fost o fire activă şi sociabilă. În ciuda vârstei fragede de la care a început să muncească, tânăra nu a dat înapoi şi a încercat să facă faţă cu brio provocărilor în toţi cei cinci ani de când lucrează. „Mereu mi-a plăcut să fiu independentă şi să nu reprezint o povară pentru cei din jurul meu. Am decis să lucrez încă din vremea liceului. A fost o adevărată provocare pentru mine şi sunt mândră de ceea ce am realizat până acum“, mărturiseşte tânăra.
Bucătăreasă la pensiune
Primul loc de muncă pe care Anamaria l-a avut a fost în timpul vacanţei de vară din clasa a IX-a. „Am început cu ce a fost mai greu. Am lucrat la un fast food internaţional, unde trebuia să fac chiar şi 20 de sandwichuri în două minute. Am lucrat timp de patru luni acolo şi pot să spun că a fost cea mai grea provocare de până acum“, explică Anamaria.
Primul loc de muncă a însemnat pentru tânără doar patru luni, deoarece urma să reia cursurile de la liceu. „Odată ce am intrat în ritmul de lucru am simţit că îmi lipseşte activitatea, plus că mă obişnuisem să am propriii mei bani, aşa că am lucrat chiar şi în timpul liceului ca promoter pentru diferite firme“, arată băimăreanca. După experienţa celor două locuri de muncă, pe timpul vacanţelor, Anamaria a lucrat timp de doi ani ca vânzătoare la un magazin alimentar, iar la doar 19 ani a devenit bucătăreasa unei pensiuni din Baia Mare. „O adevărată provocare pentru mine a însemnat angajarea ca bucătăreasă la una dintre pensiunile din oraş. Chiar dacă am lucrat doar o lună sunt mândră că, timp de o săptămână, am gătit pentru cele mai importante personalităţi din municipiu. De la preoţi cu nume mari, preşedinţi din comisia de bacalaureat precum şi străini din Elveţia, Anglia şi Franţ