Rodica Palade: Domnule Preda, pentru început, vă rog să ne faceţi un rezumat al evoluţiei Coastei de Fildeş în ultimele decenii.
Până în anii 80, Coasta de Fildeş a fost un pol de dezvoltare, una dintre ţările care însemnau o speranţă pentru Africa. Au contat mult investiţiile franceze, având în vedere situaţia postcolonială, dar exista şi un interes internaţional mai larg, plecând de la resursele foarte importante - nu doar cafea şi cacao (domeniu în care Coasta de Fildeş este în continuare lider mondial), dar şi zăcăminte minerale foarte importante -, care au deschis-o ca pe o zonă foarte interesantă de comerţ.
Coasta de Fildeş a avut parte şi de stabilitate politică, datorată lungii domnii a lui Félix Houphouët-Boigny. Problemele au început la moartea acestuia, în 1993. Din punct de vedere economic, ţara nu mai era o mare speranţă, deoarece cleptocraţia şi birocratizarea regimului duseseră deja la stagnare. Şi în Coasta de Fildeş, ca şi în alte ţări din Africa Subsahariană, s-a pus însă problema democratizării în anii 90. După moartea lui Boigny, a început o criză politică de succesiune, pentru că cel pe care el l-a lăsat ca moştenitor politic, Konan Bédié, nu a reuşit să deschidă regimul, deşi a fost interimar între 1993 şi 1995, apoi ales. E unul dintre eşecurile democratizării, pentru că regimul a fost foarte fragil. Bédié a creat un regim bazat pe excludere, sub pretextul naţionalităţii ivoriene îndoielnice. Unul dintre marii excluşi ai anilor 90 e personajul cheie în acest moment, şi anume Alassane Ouattara. Economist cu doctorat în SUA, acesta e altfel un soi de Stolojan, cu o mică diferenţă: a lucrat la FMI, dar înainte de a fi premier. E un om venit din zona de nord a ţării, cu o cultură diferită de cea care dominase sub Boigny; este musulman şi a devenit cu timpul un radical antiestablishment. Până la urmă, Bédié însuşi a fost răsturnat de
