Regizorul rus, căruia i se va juca în premieră vineri spectacolul „Îngropaţi-mă pe după plintă“ la Teatrul Bulandra din Bucureşti, spune că deseori înţelegi, la maturitate, că e mult prea târziu să spui „te iubesc“ şi, mai ales, că îţi pare rău. Yuriy Kordonskiy (45 de ani), faimos pentru spectacolele „Inimă de câine“ sau „Sorry“, a dramatizat romanul lui Pavel Sanaev. Spectacolul e o întoarcere poetică în timp, în lumea bunicilor şi a traumelor copilăriei, rememorând anii ’80 ai Rusiei comuniste.

„Adevărul": Ai scris dramatizarea la „Să mă îngropaţi în dosul plintei" de Pavel Sanaev. De ce ai ales acest roman?

Yuriy Kordonskiy: De fapt, am urmat sfatul soţiei mele, Nataşa. Căutam o piesă puternică şi ea mi-a recomandat romanul lui

Sanaev. Mi-a spus că e un material grozav pentru un spectacol. Am citit romanul care s-ar traduce „Să mă înmormântaţi în dosul plintei" şi am înţeles că soţia mea avea dreptate: era unul dintre cele mai puternice texte cu care am lucrat vreodată.

Te-ai sfătuit cu autorul în privinţa adaptării?

Da, am vorbit cu Pavel Sanaev. Romanul relevă o imensă cantitate de dragoste indiferent de cât de grea e povestea şi de greu de dus. Ecranizarea din Rusia de acum câţiva ani s-a focusat însă numai pe partea neagră a omenescului, iar Sanaev a fost foarte nefericit de rezultat. În mine însă dramaturgul a avut încredere, îmi ştia şcoala de teatru - marca Dodin, ştia de unde vin, ştia cine sunt.

Mai citiţi şi:

Groapa de la Moscova

Personajul central al piesei este Saşa Saveliev, un băieţel de 9 ani, interpretat de Marian Râlea.

Da, spectacolul vorbeşte despre memoria unui copil de 9 ani care îşi aminteşte de copilăria lui. El e matur acum, dar îşi aminteşte cum a trăit cu bunica şi cu bunicul lui, cum nu era lăsat să-şi vadă mama decât o dată sau de două ori pe lună. Bunicii săi s