Alarmaţi de de creşterea foarte mare a numărului celor care s-au îmbolnăvit anul trecut, medicii recomandă diminuarea efectelor nocive cu ajutorul plantelor. Numai cu hipertensiune arterială au fost diagnosticaţi anul trecut 57.000 de buzoieni.
Datele Direcţiei de Sănătate Publică privind prevalenţa bolilor în Buzău sunt extrem de îngrijorătoare şi arată că numărul îmbolnăvirilor creşte semnificativ de un an la altul.
Hipertensiunea arterială, cardiopatia ischemică şi diabetul sunt cele mai întâlnite afecţiuni, de care asuferă tot mai mulţi buzoieni. Conform medicilor, mâncarea proastă, stresul şi viciile sunt cauzele principale care duc la îmbolnăvire.
Potrivit datelor Direcţiei de Sănătate Publică (DSP), numai într-un singur an, 2010, aproximativ 57.000 de buzoieni au fost diagnosticaţi cu hipertensiune arterială. „Această afecţiune a crescut până la sfârşitul lui 2010 cu 1. 147 de cazuri faţă de anul anterior. De asemenea, cardiopatia ischemică a ajuns la 33.130 de cazuri anul trecut. Îngrijorător este şi numărul celor care au diabet zaharat, care a ajuns la 18.963 în 2010, faţă de 17.838 în 2009,", ne-a declarat Mihaela Voineagu, purtătorul de cuvânt al DSP Buzău.
Numai anul trecut 3.400 de buzoieni şi-au pierdut viaţa în urma unor afecţiuni ale aparatului circulator, peste 900 din cauza tumorilor maligne, urmate de boli ale aparatului digestiv sau respirator.