Datele preliminare ale Consiliului Concurenţei nu arată că firmele petroliere din România au încălcat legea în privinţa creşterii preţurilor la carburanţi, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, preşedintele autorităţii, Bogdan Chiriţoiu.
"Nu pot spune că firmele astea (care comercializează carburanţi în România - n.r.) sunt curate. Hoţul neprins e negustor cinsitit. Datele nu ne dau indicii de încălcare a legii. Trebuie să dovedim că s-a creat o înţelegere pentru creşterea preţului. Ca să spunem noi că s-a încălcat legea, trebuie să putem dovedi că oamenii ăştia au avut o întâlnire, s-au înţeles cumva între ei", a afirmat Chiriţoiu.
El a precizat că preţurile carburanţilor din România nu trebuie raportate la puterea de cumpărare, ci la cele din Uniunea Europeană, structură din care România face parte.
"Opinia publică acceptă greu faptul că preţul fără taxe la carburanţi trebuie să fie cam acelaşi ca în UE. De aceea este piaţă unică europeană. Bunurile trebuie să aibă acelaşi preţ în orice stat UE. Dacă piaţa UE merge bine, preţul nu are nicio legătură cu puterea de cumpărare. Ideea că pentru că suntem mai săraci trebuie să avem preţuri mai mici e complet eronat", a continuat Chiriţoiu.
Totodată, Consiliul Concurenţei va finaliza în primul trimestru din acest an o investigaţie pe piaţa comercializării carburanţilor, începută în 2005.
"Investigaţia din 2005 practic a fost reluată în 2009, când a fost schimbată echipa care se ocupa de caz. Investigaţia va fi gata în primul trimestru, dar, indiferent de rezultatele investigaţiei, nu va influenţa preţul carburanţilor de acum", a mai spus Chiriţoiu.
Premierul Emil Boc a declarat luni că Guvernul poate introduce contramăsuri specifice economiei de piaţă, precum impunerea unor impozite, împotriva producătorilor care cresc rapid şi ne