Ca urmare a transportului masiv de sloiuri de gheaţă în perioada de iarnă-primăvară, dar şi din cauza îngheţului, au fost depăşite cotele de inundaţii pe râul Bistriţa pe sectorul Borca-Poiana Teiului, motiv pentru care se fac investiţii în diguri, anunţă Administraţia Naţională „Apele Române”. Sursa: REUTERS
Astfel, la sfârşitul anului 2010, s-a finalizat procedura de achiziţie publică pentru execuţia lucrării “Reducerea gradului de risc la inundaţii pe râul Bistriţa, sector Borca-Poiana Teiului, judeţul Neamţ”, iar lucrările efective vor începe în acest an, imediat ce vremea va fi favorabilă execuţiei.
Valoarea totală a investiţiei este de 68.623.000 lei, iar, în programul de investiţii propus de Apele Române pentru anul 2011 (care urmează să fie aprobat de Ministerul Mediului şi Pădurilor), este prevăzută suma de 1.000.000 lei. Termenul de finalizare şi punere în funcţiune a lucrărilor este 2014.
Mai mult, lucrarea constă în realizarea de diguri de apărare în zonele critice, pe raza comunelor Borca, Fărcaşa şi Poiana Teiului, judeţul Neamţ. Digurile vor avea o lungime totală de 15,6 km, cu înălţime medie între 1,5 şi 3 metri şi o lăţime de 4 metri în partea de sus (la coronament). Se vor mai realiza, de asemenea, subtraversări, consolidări de mal şi recalibrări de albii prin eliminarea grindurilor, pentru diminuarea posibilităţii formării zaporului.
Prin realizarea acestei lucrări, vor fi apărate împotriva inundaţiilor circa 3.500 de persoane din 1.300 de gospodării de pe raza comunelor Borca, Fărcaşa şi Poiana Teiului. Mai mult, se va putea interveni cu utilaje pentru îndepărtarea mecanică a aglomerărilor de gheaţă care ar putea trece peste dig în zonele mai joase.