Trecerea, bruscă, a Partidului Conservator, dintr-o alianţă de stânga, într-una de dreapta, nu a stârnit nici un fel de emoţie. Cel mai puţin emoţionat a fost chiar PSD-ul, care a dat senzaţia că a scăpat de o tovărăşie care nu i-a adus prea multe foloase, în timp ce beneficiarul mişcării, PNL-ul, n-a însoţit crearea noului pol de centru–dreapta, de tradiţionalele declaraţii optimiste referitoare la viitorul luminos al construcţiei. Pentru că, cei trei reprezentanţi ai Opoziţiei se vor întâlni, oricum, într-o alianţă parafată juridic, după cum ne încredinţează Victor Ponta.

Saltul conservatorilor din stânga în dreapta, nu are nimic spectaculos, deşi suntem tentaţi să definim cele două ideologii ca polii opuşi ai politicii, în general Dacă este vorba de viteza plonjonului – avem un precedent care deţine şi recordul: Partidul Democrat s-a transferat din Internaţionala Socialistă în Partidul Popular European, practic într-o zi, cât i-a trebuit să facă anunţul respectiv. Şi n-a fost nici o problemă ca foştii fesenişti de stânga să devină popularii de dreapta sadea. Chiar partidul Conservator, fost Umanist, al profesorului Voiculescu, a mai făcut de câteva ori drumul ăsta, jucând când pe partea PSD-ului, când pe cea a Alianţei , reuşind chiar să dea naştere, la un moment dat, unei identităţi social - liberale, de negăsit în analele ideologiei.

Ce dovedeşte această mişcare? Că nici pentru politicieni, nici pentru populaţie, etichetele ideologice nu mai înseamnă nimic. A fi de dreapta sau de stânga nu mai reprezintă o opţiune, ci o plasare voluntară şi convenabilă într-o schemă ce nu prea mai are căsuţe libere. Indiferent de etichetă, partidele noastre au urmat un traseu aproape identic - în opoziţie au fost de dreapta, pentru ca odată ajunşi la guvernare, să devină de stânga.Şi viceversa. Altfel cum s-ar califica prestaţia Convenţiei Democratice – între 1997 şi