Întâlnirile vor avea loc la CECCAR şi Camera de Comerţ şi Industrie
Direcţia Generală a Finanţelor Publice Braşov derulează o amplă campanie de informare a contribuabililor braşoveni cu privire la noutăţile legislative în domeniul fiscal, în special „Declaraţia privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitul pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate”.
Prin această campanie sunt prevăzute a avea loc mai multe întâlniri cu contribuabilii pentru clarificarea aspectelor de noutate introduse de modificările legislative de la sfârşitul anului trecut, întâlniri găzduite de Corpul Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România – Filiala Braşov şi Camera de Comerţ şi Industrie Braşov.
La evenimente participă, pe lângă experţii din cadru Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Braşov, şi reprezentanţi ai AJOFM Braşov, CJP Braşov şi CASJ Braşov.
Primul seminar din această serie de evenimente a avut loc vineri, la sediul CECCAR, eveniment care s-a bucurat de participarea a peste 200 de persoane. În cadrul întrunirii au fost prezentată Declaraţia 112 cu aspectele de noutate ce le aduce dar şi 6 materiale informative privind modul de calcul al contribuţiilor datorate de angajaţi şi angajatori, materiale disponibile pe site-ul DGFP Braşov http://bv.finantepublice.ro.
Declaraţiile unice se pot depune şi la alte instituţii
Angajatorii vor putea depune declaraţiile unice privind plata impozitului pe venit şi contribuţiile sociale şi la alte instituţii, nu numai la administraţiile fiscale din subordinea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), a declarat ieri, într-o conferinţă de presă, ministrul Finanţelor Publice, Gheorghe Ialomiţianu. Ministrul a menţionat că, spre exemplu, un contribuabil arondat la o administraţie fiscală din reşedinţa de judeţ care ar putea depune însă declara