Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bilete chilipir pentru această perioadă

Publicat in Capital, marți 11 ianuarie 2011 ·

Cei care nu au apucat să călătorească de sărbători o pot face în ianuarie și februarie, la tarife mai accesibile. Mai toate companiile aeriene au promoții în această perioadă pentru zborurile efectuate până la primăvară.

Ryanair, operatorul low cost care efectuează curse în România doar de la Constanța, a pus la dispoziție, începând de azi, bilete al căror preț pornește de la opt euro pe segment. Astfel o cursă Constanța-Pisa efectuată în perioada 2-9 februarie costă 16 euro.

De aproape cinci ori mai scumpă este o călătorie de la București la Londra, în perioada 10-18 februarie, indiferent dacă se optează pentru Blue Air sau Wizz Air. La ambele companii aeriene tariful este de aproximativ 80 de euro. Aproape 100 de euro costă un zbor București – Larnaca, programat pentru sfârșitul lunii ianuarie.

Biletul pentru aceași cursă, însă efectuată începând cu a doua săptămână a lunii februarie cu retur în a treia, poate fi achiziționat cu aproximativ 45 de euro (Wizz Air). Tariful este valabil și pentru zborul București- Napoli. Pentru Roma, biletul de avion poate fi cumpărat și cu 40 de euro (8-16 februarie), aceeași bani putând fi plătiți și pentru Milano (14-22 ianuarie).

Ceva mai ieftin, 35 de euro, costă un zbor dus-întors București-Catania (Blue Air), dacă este efectuat în perioada 10-17 februarie. În aceași perioadă, o cursă către Nisa costă 80 de euro, iar către Malaga 120 de euro.

Aproape 140 de euro costă un bilet dus-întors către Dublin, la compania Aer Lingus, dacă se optează pentru perioada 29 ianuarie-8 februarie.

Cea mai nouă promoție de la Air France permite achiziționarea unui bilet până la Paris cu doar 149 de euro, condiția fiind ca acesta să fie cumpărat până la finalul lunii. Aceași codiție și pentru zborurile KLM către Amsterdam, numai că promoția oferă bilete la 139 de euro.

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nati Meir, condamnat la 11 ani de închisoare, va fi readus în România. Autoritățile de la Atena au admis predarea sa

Ziare.com acum 11 minute
Fostul parlamentar Nati Meir, condamnat la 11 ani de închisoare pentru săvârşirea a 7 infracţiuni de înşelăciune, trafic de influenţă şi luare de mită, urmează să fie adus vineri în ţară după ce autorităţile judiciare din Grecia au admis definitiv c

Parlamentul sud-coreean îl destituie pe preşedintele interimar Han Duck-soo, o premieră în istoria Coreei de Sud după destituirea preşedintelui Yoon Suk Yeol. Ministrul Finanţelor Choi Sang-mok urmează să devină noul preşedinte interimar

News.ro acum 57 minute
Deputaţii sud-coreeni au aprobat vineri prin vot destituirea preşedintelui interimar Han Duck-soo, totodată premier, pe care-l acuză de faptul că a ”participat în mod activ la insurecţie” în urma tentativei eşuate a predecesorului său de a institui

Câți români îşi sărbătoresc onomastica de Sfântul Ștefan, în a treia zi de Crăciun

Ziua Constanta acum 2 ore
În a treia zi de Crăciun, de Sfântul Arhidiacon Ştefan, peste 520.000 de români îşi sărbătoresc onomastica. Potrivit datelor furnizate de către Direcţia de Evidenţa Persoanei sunt sărbătoriți astăzi, 27 decembrie 364.444 bărbaţi şi 155.559 femei. L

Cum va fi vremea la început de an. Prognoza pentru următoarele 4 săptămâni

Ziare.com acum 2 ore
Temperaturile vor fi mai ridicate decât cele obişnuite, în săptămâna 30 decembrie 2024 - 6 ianuarie 2025, în toată ţara, anunţă vineri, 27 decembrie, meteorologii. Săptămâna 30.12.2024 – 06.01.2025 Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele spe

Le Figaro: Sfârșitul lamentabil al mandatului lui Klaus Iohannis

Adevarul acum o ora
Publicația franceză de prestigiu, Le Figaro, a scris în ultimul său articol cu privire la România, despre mandatul prelungit al președintelui Iohannis, pe care publicația îl vede drept responsabil pentru criza politică.

A fost cutremur în această dimineață în România! Ce magnitudine a avut

Ziua Constanta acum 3 ore
În ziua de 27 Decembrie 2024, la ora 03:47:53 (ora locală a României), s-a produs în ZONA SEISMICA VRANCEA, BUZAU un cutremur slab cu magnitudinea ml 3.5, la adâncimea de 114.3 km.Intensitate: I Potrivit INFP, cutremurul s-a produs în apropierea urm

„El mi-a propus acest lucru”. Vladimir Putin dezvăluie că Joe Biden a propus amânarea aderării Ucrainei la NATO în 2021

Mediafax acum 2 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a afirmat, în cadrul unui briefing de presă, că preşedintele american Joe Biden ar fi propus amânarea aderării la NATO pentru 10-15 ani. Întâmplarea s-ar fi produs cu un an înainte de invazia rusă în Ucraina, în 2021.

Constanţa: Incendiu puternic la un grajd de animale din Poarta Albă / 500 de oi nu au mai putut fi salvate

News.ro acum o ora
Constanţa: Incendiu puternic la un grajd de animale din Poarta Albă / 500 de oi nu au mai putut fi salvate

Sonda solară Parker a NASA a finalizat cu succes cea mai apropiată survolare a unui obiect realizat de om

News.ro acum o ora
Sonda solară Parker a NASA este în siguranţă şi funcţionează normal, după ce a fost cel mai aproape de Soare, a declarat agenţia spaţială. Nava spaţială a trecut la doar 6,1 km (3,8 m mile) de suprafaţa solară în 24 decembrie, zburând în atmosfera e

Cutiile negre ale avionului din Azerbaidjan prăbuşit, recuperate, în timp ce întrebările privind implicarea rusească se adună. Ce se ştie până acum

News.ro acum 3 ore
Primele indicii sugerează că un sistem rusesc anti-aerian ar fi putut doborî avionul de pasageri care s-a prăbuşit în Kazahstan, a declarat un oficial american pentru CNN, în timp ce autorităţile au recuperat o a doua cutie neagră despre care speră

Vremea

București
acum

vin.

1°/2°
sâm.

2°/5°
dum.

3°/7°
lun.

1°/7°
Iasi
acum

vin.

0°/2°
sâm.

2°/3°
dum.

2°/6°
lun.

1°/5°
Constanta
acum

vin.

1°/4°
sâm.

2°/5°
dum.

2°/6°
lun.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

vin.

1°/4°
sâm.

1°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
Timisoara
acum

vin.

0°/4°
sâm.

-0°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/5°