Arhitectura regală şi străzile ample sunt partea „văzută“ a oraşului. Dincolo de ele, se ascunde însă un amestec de vechi, poftă şi lentoare. Pe străzile oraşului, cei mai frumoşi sunt îngerii suspendaţi. Îi vezi aninaţi de clădiri, la o plimbare. De un bleu-verde electric, te surprind cu aripile lor din piatră.

Madridul e printre puţinele oraşe din lume care seamănă cu Parisul (clădirile, statuile, traficul cultural), dacă nu iei în calcul oamenii - mult mai calzi, plăcut-gregari - şi ideea de a-ţi expune marfa şi plăcerea. Ce n-o să vezi niciodată în Paris, dar vei vedea oricând în Plaza Mayor din Madrid, sunt restaurantele cu vitrine largi din care poţi admira, în plină stradă, peşti imenşi, înfipţi în cârlige măcelăreşti, scoici sau creveţi afundaţi în fulgi de gheaţă, tradiţionalul „jamón", rubensian, urechi de porc în sos roşu - mai ales iarna.

Iar dacă boema Parisului e un amestec de atitudine şic şi parfumuri pudrate, cea a Madridului combină aerul medieval şi relaxat-desfrânat al cartierelor libertine (Lavapiés, La Latina) cu un soi de flux-reflux al „nomazilor" - fie hipsteri degustători de narghilele şi ceaiuri, fie tineri artişti, fie vânzători ambulanţi de bijuterii ori piele. De fapt, în weekenduri, între cartierul La Latina şi Embajadores e un „rastro",

El Cascorro, un târg de zorzoane, cărţi şi haine, într-o piaţă din care ţâşnesc străzi în pantă; dacă te opreşti să le străbaţi lungimea cu privirea, la capătul lor se deschide în arcuri ample câte o (altă) parte a Madridului, îmbibată cu soare. Şi toate astea, la doi paşi de cele mai importante şi rafinate teatre şi galerii de artă.

Una dintre străzile ascunse ale oraşului, Calle de las Huertas, e pavată cu versuri din poezia şi proza spaniolă, dăltuite cu auriu în piatră, pe care negustorii ambulanţi le calcă în voie ca şi cum ar avea puterea să le rescrie povestea,