Mladjan Dinkic, vice prim-ministru şi ministru al Economiei şi Dezvoltării Regionale din Serbia, şi Karel De Gucht comisarul european pentru comerţ au semnat astăzi acordul conform căruia Serbia aderă la OMC.
Serbia a convins UE că poate fi un membru de încredere al WTO, însă mai are de convins şi ceilalţi membri ai organizaţiei că poate adera în următoarele luni. "In acest moment suntem siguri că vom avea rezultate bune la sfârşitul acestui drum," a spus prim-ministrul sârb Mladjan Dinkic astăzi.
Deşi Serbia a depus cererea de aderare la OMC acum 10 ani, în ianuarie 2001, şi a fost aprobată de abia astăzi, 11 ianuarie 2011, guvernul de la Belgrad crede că ţara îşi va finaliza aderarea până la sfârşitul anului. "Sperăm că în câteva luni vom finaliza negocierile, iar dacă totul merge la fel de bine până acum, putem să fim siguri că vom intra în OMC până la sfârşitul acestui an," a mai spus Dinkic.
Acordul dintre OMC şi Serbia, semnat bilateral cu UE, cuprinde şi detalii privind tarifele pentru comerţul cu bunuri şi deschiderea reciprocă a partenerului pe pieţele de servicii.
De Gucht consideră că aderarea Serbiei la UE şi înţelegerea bilaterală de astăzi sunt semne ale unei mai bune cooperări economice pe viitor dintre Serbia şi statele membre ale UE.
"Semnătura de astăzi este o piatră de hotar în procesul Serbiei de aderare la OMC şi marchează un pas important în dezvoltarea relaţiilor noastre economice", a declarat De Gucht. "Serbia a făcut progrese remarcabile în pregătirea pentruintrarea OMC şi UE rămâne un susţinător puternic al acestuia, pentru ca aderarea la OMC să fie cât mai rapidă. "
Dinkic a mulţumit Uniunii Europene pentru sprijinul ei. "Serbia nu a fost singură în acest demers, şi putem spune că astăzi am marcat încă un pas spre ţelul nostru final."
Pentru a-şi finaliz