Unul dintre cele mai fierbinți subiecte discutate în ultimul timp în presa noastră, dar şi în cea europeană, este legat de chestiunea intrării României în zona Schengen. Iniţial, agenda stabilită din timp făcea referire la luna martie a.c. când România, dar şi Bulgaria, urmau a fi acceptate în spaţiul Schengen. Acum asistăm la un recul în această privinţă. Nu se ştie exact dacă România va fi acceptată în ceea ce experţii numesc un nou stadiu de integrare în Uniunea Europeană.

Aşa şi este, Uniunea Europeană este o structură suprastatală, alţii spun şi o vor doar interguvernamentală, care are regulile sale de joc, vitezele sale, care însă nu sunt aceleaşi pentru toţi actorii. Marea Britanie de exemplu se bucură de cele mai multe derogări, adică excepţii de la regulă.

Franţei îi revine 22 la sută din totalul subvenţiilor pe agricultură din UE, chiar şi după ultimele două valuri de extindere în Est, din 2004 şi 2007, deşi s-ar fi cerut o redistribuire a cotelor din Politica Agricolă Comună (PAC) dat fiind intrarea unor state bunăstarea cărora depinde mai mult de agricultură decât în cazul Franţei. Dar, „asta e tradiţia şi trebuie respectată".

Chestiunea intrării României şi Bulgariei în spaţiul Schengen a redeschis această discuţie, despre discriminarea unor ţări, avantajarea altora, despre judecăţi bazate pe criterii diferite, de la caz la caz. Iniţiativa amânării intrării României în Schengen aparţine celor mai importante ţări europene - Franţa şi Germania - ţări care au stat la temelia Comunităţii Europene (1957), transformată din 1993 în Uniunea Europeană.

Deocamdată s-au exprimat doar miniştrii de interne francez şi german, invocând corupţia din organele de drept, deci teoretic mai există posibilitatea evitării acestui blocaj până la adoptarea unei decizii finale la nivelul preşedinţiei franceze şi a cancelariei germane. Reacţia României, atât