Nu neapărat în bine. Vocalizele sale de leu în şpilhozeni îi impresionează în continuare pe unii tablagii din poliţie, jurişti de provincie sau diverse categorii de perdanţi ai tranziţiei. E drept că nu mai are acces la reţeaua de generali cum avea în 1994 sau pe timpul mineriadelor, nici nu mai e aşa mare nevoie de el pentru a împroşca jeg şi calomnii uluitoare la adresa oricui vrea să europenizeze România. Dar asta numai pentru că noii lideri ai alianţei antianticorupţie o fac ei înşişi cu mult aplomb, într-un fel de care Hrebenciuc, pe vremuri, s-ar fi jenat.

Limitele acceptabilului în discursul public la vârf s-au relaxat mult de când cu noua generaţie de politicieni, iar, ca atare, nevoia de intermediari prestatori de servicii murdare s-a redus. Ce-ţi mai trebuie Vadim sau Funar, dacă Ponta însuşi declară PDL formaţiune teroristă, Mazăre defilează în uniforme sexi şi cheamă la mişcări de stradă armate, rectorul Marga se simte opresat de un regim nazist (dar altul decât al lui Mazăre), iar Ghişe e oricând prin preajmă să spună bazaconii. Postacii organizaţiilor de tineret ale partidelor îngroapă orice nucleu de dezbatere online sub o mare de noroi şi trag la ţintă contra comision mult mai eficient decât tribunul. Iar Olguţele crescute sub pulpana lui Vadim au făcut aripi şi au zburat, demonstrând că sunt în stare să-şi poarte de grijă şi singure.

Că s-a ajuns aici, nu-i o surpriză. De o bună bucată de vreme, PRM şi-a pierdut zvâcul şi aderenţa la realitate, iar o dată cu ele electoratul şi perspectiva de a mai conta în politica internă. Cât mai există în viaţa publică, d-l Vadim Tudor este acolo pentru că dispecerii kommentariatului naţional de pe trusturi îi fac periodic injecţii cu audienţă, concesionându-i spaţiul câte unei emisiuni, cu tot cu nefericita gazdă-ficus ce se nimereşte de tură, pentru o revărsare de paranoia naţionalistă şi o batere