Crin Antonescu, şeful
liberalilor, a găsit două soluţii pentru salvarea României: se pupă pe gură cu comunismul (PSD) şi cu securitatea (PC). Nici că se putea o combinaţie mai mortală!
Dorinţa orgasmică, de a înlătura de la putere pe preşedintele Băsescu şi PDL, i-a întunecat minţile. Nimic nu mai contează. Trecutul de dreapta al PNL, seniorii care refuză să facă declaraţii de susţinere, excluderea Monei Muscă pentru acuzaţii mai puţin grave decât acelea adresate lui Voiculescu, nucleul dur al partidului, care după pupatul cu Mircea Geoană, înghiţit cu greu, trebuie să asiste acum, neputincios, la un menage a trois: Antonescu, Ponta, Voiculescu.
Toată lumea înţelege că partidul lui Voiculescu caută blana unui dulău să intre în parlament, mai puţin înţelege cum Antonescu acceptă să devină cărăuş de lux pentru un astfel de partid minuscul. Câte voturi i-ar aduce PC, când la trecutele alegeri abia strângea 2-3%?
Care sunt direcţiile de acţiune comune pentru cele trei partide? Nimeni nu ştie exact. Şi sunt multe de lămurit. Cota unică versus impozitarea progresivă, sprijinirea întreprinzătorilor versus ajutoare sociale, diminuarea rolului statului versus creşterea influenţei statului în toate sectoarele, diminuarea impozitării versus creşterea fiscalizării pentru asigurarea bugetului etc. Iar la impunerea clientelei pe posturi va fi măcel în toată regula.
Din 1998 până în 2008 am fost simplu membru PNL. M-am bucurat când Tăriceanu a devenit premier, sperând că, în sfârşit, va trece la modernizarea statului român. Am tot aşteptat, dar cruntă dezamăgire. Când am văzut că nu se întâmplă nimic în educaţie, dar nici în alte domenii am început
să-mi strig public dezamă-girea. Drept urmare, am fost dat afară, dar am şi demisionat. Nu mai contează care dintre cele două variante a contat.
Nu credeam însă că decăderea PNL va fi aşa de dramatică
