A ajuns să conducă cea mai importantă instituţie de cultură din judeţ într-un moment nu tocmai prielnic pentru acest domeni. Spune că gustul sălăjenilor pentru actul de cultură va reveni odată ce copiii de azi vor deveni adulţi.
Spectacole de teatru puţine ori, atunci când sunt, cu spectatori foarte puţini. Un spectacol de operă o dată la câţiva ani. Câteva spectacole folclorice pe an, ce-i drept, cu sala plină. Şi, din când în când, câte o lansare de carte şi un concert organizat de vreo şcoală sau de instituţiile de profil din judeţ. Cam aşa arată viaţa culturală a Sălajului de astăzi.
Doina Cociş, directorul Direcţiei Judeţene pentru Cultură, este, însă, optimistă că lucrurile se vor schimba. În bine. „Cred cu tărie că, deşi ei poate n-au avut şansa să fie educaţi să aprecieze cultura, părinţii de azi se străduiesc să-i înveţe pe copii să iubească muzică bună, o carte interesantă, să le facă plăcere să meargă la un spectacol de teatru, formând, astfel, publicul de mâine”, spune directorul.
„Lipsa unor instituţii profesioniste ne-a făcut aşa”
Inginer metalurgist prin formare, om de cultură din vocaţie, Doina Cociş crede că de vină pentru interesul slab al sălăjenilor pentru cultură este, în primul rând, faptul că în judeţ nu am avut niciodată instituţii profesioniste de profil, de genul unui teatru sau al unei opere.
„Lipsa unor instituţii profesioniste de cultură ne-a făcut să ajungem aşa cum suntem, adică să nu ne dorim sau să nu putem aprecia un spectacol de teatru sau de operă”, spune directorul. „Dacă le-am fi avut, acum ar fi trebuit să le închidem, pentru că n-am fi putut să le finanţăm“.
În privinţa calităţii actului de cultură contemporan, Doina Cociş este de părere că, deşi publicul poate preferă spectacolele care oferă distracţie ieftină şi amuzament pueril, cei care organizează evenimente culturale n