Ieri dimineaţă, în jurul orei 07.22, la Curcani, a avut loc un accident grav din cauza neadaptării vitezei la condiţiile de drum.
Marian D., de 28 de ani, din comuna Chirnogi, conducea un autoturism marca Ford, pe D.N. 4, în comuna Curcani, şi pentru din cauza vizetei şi a şoselei umede a pierdut controlul volanului, intrând în coliziune cu un pom.
În urma impactului, Alina B., o tânără de 22 de ani, pasageră în autoturismul condus de Marian D., a fost rănită. Tânăra s-a prezentat la un spital din Bucureşti pentru îngrijiri medicale, nefiind necesară internarea.
În urma testării cu aparatul alcotest a conducătorului auto a rezultat o alcoolemie de 0,41 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiindu-i recoltate probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză a fost întocmit dosar penal, urmând a se propune soluţie prin parchet.