Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Astăzi e ziua ta: Mihai Pânzaru Pim

Publicat in Jurnalul, marți 11 ianuarie 2011 ·

Foto: Carmel Georgescu

A ironizat şi demascat de-a lungul timpului prin caricaturile sale defectele societăţii, trăgând de nenumărate ori un semnal de alarmă. A improvizat şi a captivat într-un limbaj modern în caricatură cu talent şi har, de aceea nu poate fi confundat, are amprenta sa unică. Maestrul Mihai Pânzaru PIM împlineşte 65 de ani, iar Jurnalul Naţional îi urează "La mulţi ani!".

"Dacă nu ai discipoli, ai trăit de pomană"

Mihai Pânzaru Pim s-a născut la Bucureşti la 16 ianuarie 1946, a debutat la Urzica în 1969, deşi terminase Facultatea de Hidrotehnică Bucureşti. A publicat în ţară şi în străinătate peste 20.000 de lucrări de grafică umoristică, portrete, ilustraţii de carte, are 25 premii naţionale importante şi 5 mari premii internaţionale. Grafician, membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România, vicepreşedinte al Asociaţiei Caricaturiştilor Profesionişti din România, a primit brevetul Ordinului Naţional "PENTRU MERIT" artistic, în rang de Cavaler, cu Cruce de Argint, acordat de preşedintele României. Cu greu poate vorbi despre anul care s-a încheiat, deoarece un dezastru sufletesc l-a răvăşit, despărţirea de soţia sa. "Anul care a trecut a fost un dezastru pentru mine. A murit soţia mea şi s-a terminat o etapă foarte importantă a vieţii mele. A venit pe neaşteptate. Nu eram pregătiţi cu nimic, nici un semn prevestitor. A fost o săptămână turbată de luptă, de speranţe, apoi de speranţe deşarte şi cu asta basta. Se împlinesc doi ani de când am demarat un proiect cu Iulius Mall Suceava alături de un actor minunat, care este şi patron, Stelian Nistor, la solicitarea lui am dezvoltat un astfel de proiect, împreună cu el. A dat roade, a oferit plasticienilor din judeţ şi nu numai, din ţară, chiar din străinătate, spaţii neconvenţionale, dar foarte elegante de expunere. Acest ambient cu iz comercial atrage foarte mulţi cum

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Emmanuel Macron avertizează asupra ingerințelor care „ne subminează democrațiile” în Europa: „România trăiește asta chiar acum”

HotNews acum 21 minute
Președintele francez Emmanuel Macron a denunțat vineri „ingerințele” în alegerile care vor avea loc în Europa, în special în România, ingerințe care „ne subminează democrațiile”, relatează AFP, conform Agerpres. „Vedem în contextul alegerilor noastr

Reuniunea de la Istanbul între delegaţiile Rusiei şi Ucrainei s-a ”terminat”, anunţă Ankara / Ucraina acuză Rusia de cereri teritoriale ”inacceptabile” / O reluare a negocierilor, ”posibilă” vineri, dar neprevăzută pentru moment

G4Media acum 2 ore
Prima reuniune între delegaţiile Rusiei şi Ucrainei din martie 2022 s-a încheiat vineri, la Istanbul, după aproximativ o oră şi 40 de minute de discuţii, anunţă o sursă de la Ministerul turc de Externe, relatează agenția de știri AFP, citată de News

UPDATE - Vâlcea: Un camion al unei coloane militare franceze s-a răsturnat de pe un pod peste calea ferată, la intrarea în Călimăneşti/ Doi militari francezi, răniţi/ Traficul feroviar, reluat/ Circulaţia rutieră s-a desfăşurat alternativ

News.ro acum 58 minute
Un camion care făcea parte dintr-o coloană militară franceză s-a răsturnat, vineri, de pe un pod peste calea ferată, la intrarea în halta Călimăneşti, judeţul Vâlcea. Ministerul Apărării precizează că doi militari francezi au fost răniţi, fiind tran

„Ai timp să scrollezi?” FRF, mesaj inedit înaintea turului doi pentru Cotroceni: „Fă-ți timp să votezi. Nu lăsa pe altcineva să-ţi aleagă viitorul!”

Adevarul acum o ora
Federaţia Română de Fotbal a transmis un mesaj inedit în care îi îndemnă pe români să meargă la vot duminică, în turul doi al alegerilor prezidenţiale. „Nu alegem doar un preşedinte. Alegem drumul pe care merge o ţară”, susține FRF.

Ion Cristoiu: „Operațiunea Nicușor Dan președinte e în grafic”

Gandul acum o ora
Jurnalistul Ion Cristoiu lansează un șir de acuzații pe contul său de pe platforma X. Mai exact, acesta acuză că sondajele care îl arată pe Nicușor Dan în fața lui George Simion ar face parte dintr-o „operațiune”. „Operațiunea Nicușor Dan Președinte

O betonieră s-a răsturnat de pe podul din Agigea. Șoferul a fost preluat de elicopterul SMURD

Adevarul acum 23 minute
O betonieră s-a răsturnat, vineri după-amiază, de pe podul din Agigea, la intrarea în Portul Constanţa Sud Agigea, iar conducătorul auto a fost preluat de elicopterul SMURD şi dus la Spitalul Judeţean Constanţa. Victima era conştientă.

Alegeri prezidențiale 2025 Prezența la vot în diaspora, până vineri, la ora 12.00. Peste 36.000 de alegători s-au prezentat la urne

Ziua Constanta acum 6 ore
Potrivit datelor furnizat în timp real de Autoritatea Electorală Permanentă, până astăzi, la ora 12:00, un număr de 36.794 de alegători s-au prezentat la urne în diaspora pentru a-și exprima dreptul la vot în cadrul celui de-al doilea tur al alegeri

Zeci de porumbei de concurs şi de reproducere, furaţi din Belgia, au fost găsiţi în Mehedinţi/ Patru persoane, suspectate că au comis furturile/ Prejudiciul depăşeşte 2,2 milioane de euro - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Zeci de porumbei de concurs şi de reproducere, care au fost furaţi din Belgia, la sfârşitul anului trecut şi începutul acestui an, au fost găsiţi în Mehedinţi. În acest caz, patru persoane sunt suspectate că au comis furturile, iar prejudiciul este

Reacţia MAI despre presupusele fraude electorale: Informaţiile vehiculate sunt false

Ziarul Financiar acum 2 ore
Informaţiile vehiculate privind presupuse „fraude în procesul electoral” sunt false şi, până în prezent, nu au fost înregistrate incidente de natură să perturbe procesul electoral, anunţă Ministerul Afacerilor Interne. „Ca urmare a apariţiei în spaţ

Un avion a zburat timp de 10 minute FĂRĂ pilot. Comandantul era la baie, iar copilotul leșinase

Gandul acum o ora
Un zbor Luftansa a rămas vreme de 10 minute în aer fără pilot, după ce copilotului i s-a făcut brusc rău, el fiind singur în cabina de pilotaj, conform anchetatorilor. Astfel că, aeronava Airbus A321 zbura de la Frankfurt, Germania, către Sevilla, S

Vremea

București
acum

14°
vin.

12°/18°
sâm.

7°/14°
dum.

7°/21°
lun.

11°/22°
Iasi
acum

12°
vin.

8°/13°
sâm.

7°/15°
dum.

8°/20°
lun.

8°/20°
Constanta
acum

14°
vin.

13°/17°
sâm.

10°/13°
dum.

9°/20°
lun.

13°/21°
Cluj-Napoca
acum

vin.

6°/11°
sâm.

7°/14°
dum.

6°/17°
lun.

7°/13°
Timisoara
acum

14°
vin.

4°/14°
sâm.

9°/17°
dum.

7°/19°
lun.

10°/16°