A fost profesoară de desen, a fost scenograf – calitate în care a lucrat cu mari regizori şi actori ai scenei româneşti – dar a fost şi este înainte de toate, pictoriţă. Şi asta pentru că pictura i-a fost mereu cel mai aproape de suflet. În faţa şevaletului se simte împlinită şi în acelaşi timp fericită. Pictura este o altă lume. Una în care evadează frecvent. Rodica Olteanu este mureşeancă prin naştere, dar trăieşte la Bucureşti, însă vine foarte des acasă, la Luduş, locul copilăriei.

Drumul spre artă, marcat de destinul tatălui

În 1973 a absolvit Institutul de Arte Plastice „Ion Andreescu”, din Cluj-Napoca. Copilăria i-a fost marcată de arestarea şi condamnarea tatălui, membru al grupului de rezistenţă anticomunist Faliboga, din 1956. Şi acum, după mai bine de 50 de ani, este afectată de acele amintiri. Nu-i prea place să rememoreze acea perioadă. Drumul spre o anume normalitate – atâta câtă se putea înainte de 1990 – i-a fost marcat însă de destinul tatălui. După câţiva ani de profesorat, în anul 1978 a intrat prin concurs la Studioul Cinematografic Bucureşti. Ca artist plastic scenograf a avut ocazia să-i cunoască şi să lucreze cu mari regizori, precum Andrei Blaier, Nicolae Mărginean, Ion Popescu-Gopo, Mircea Mureşan, etc., dar şi cu nume sonore de actori, precum Victor Rebengiuc, Florina Cercel, Gina Patrichi, Oana Pelea sau Adrian Pintea. A lucrat în scenografia de costum şi la trei spectacole ale Circului de Stat Bucureşti, pe timpul când acesta era condus de marele iluzionist, Jossefini. Are foarte multe amintiri plăcute şi interesante din perioada în care a lucrat cu aceştia.

Experienţa spaniolă, un nou orizont

După 1990, Cinematografia a dispărut ca instituţie. „O parte dintre colegii mei, artişti plastici care lucram acolo, spune Rodica Olteanu, au trecut în televiziune, teatru sau în învăţământ. A trebuit să ne reciclăm, c