Asadar guvernul si-a propus sa modifice Codul Muncii. Sensul modificarii este clar si explicit asumat: liberalizarea relatiilor de munca. Este o liberalizare dramatica care va afecta nu numai Codul Muncii ci si alti piloni ai statului social cum ar fi legile sindicatelor, ale patronatelor, si ale contractului colectiv de munca. Principalul efect al schimbarilor este “flexibilizarea,” termen prin care se intelege intarirea pozitiei institutionale a angajatorului in raport cu angajatul si slabirea potentialului legii de a echilibra raportul de putere stabilit de piata in favoarea patronului.

Prin flexibilizare/liberalizare, angajatul poate fi usor si ieftin concediat, va putea fi angajat pe contracte precare pe perioade lungi, va avea mult mai putina putere de negociere a conditiilor in care isi vinde munca si va fi lipsit de multe din instrumentele actuale de recurs juridic impotriva angajatorului. Eliminand obligativitatea contractelor de munca la nivel national si a celor la nivel de ramura pentru firmele private se instituie un regim inegal de putere in care contractul colectiv este negociat doar la nivel de firma, adica acolo unde distributia de forte favorizeaza in mod evident patronul. In final, dreptul la greva este sever circumscris, eliminandu-se imunitatea la concediere pe motive profesionale a reprezentantilor angajatilor. Nu insist asupra injustitiei la care sunt supusi angajatii prin aceasta liberalizare si nici asupra fragilitatii mobilizarii sindicale. In locul criticii sociale si politice propun o critica strict empirica dezvoltata in principal din interiorul paradigmei intelectuale in care este ancorata ofensiva liberalizarii. In expunerea de motive a legii, Ministerul Muncii isi asuma cu sinceritate singurul scop al schimbarii: sustinerea mediului de afaceri. Dupa care acelasi document face referire la faptul ca liberalizarea este parte a acord