Anul economic 2010 s-a încheiat în oprobriul cvasigeneral. În cazul oamenilor de rând - în mod firesc, pentru că au fost arşi rău la buzunare în urma reducerilor de salarii şi majorărilor de impozite. În cazul politicienilor din opoziţie - pentru că, dincolo de mulţumirea disimulată de a nu se fi găsit ei la cârmă spre a trebui să ia măsurile de austeritate, au resimţit din plin frustrarea de a nu fi reuşit să creeze vreo breşă în blocul puterii, mai ales că unii erau chiar convinşi că ei ar fi avut alternative la măsurile de austeritate. În sfârşit, în cazul politicienilor de la putere - pentru că, deşi s-au lăsat convinşi că măsurile respective erau inevitabile, au rămas în sinea lor cu îndoiala asupra acestei inevitabilităţi şi, oricum, cu supărarea că nefericirile anului 2010 le-au căzut lor pe cap, cu consecinţe probabil nefaste asupra viitorului lor politic.

La o analiză obiectivă, anul economic 2010 a fost mai puţin rău decât se putea aştepta. În raport cu delirul fără acoperire din anii anteriori, 2010, an de plată a acestui delir, putea şi poate chiar trebuia să fie mult mai rău! Faptul că a fost mai puţin rău decât putea fi nu este deloc un lucru bun! Pentru că aceasta înseamnă că nota de plată n-a fost achitată integral, că a fost amânată şi deci că decontarea ei va continua! Mai precis, 2010 n-a fost nefericirea maximă, după care urmează redresarea. În măsura în care fac parte din nota de plată, anii următori pot fi la fel de răi, dacă nu chiar mai răi decât 2010.

Este o pură abordare politică prognoza că 2010 a încheiat măsurile de austeritate, după care se iese din recesiune şi, pe cale de consecinţă, ar putea urma, desigur, la un anume interval de timp, creşteri în nivelul de trai.

Dincolo de orice analiză economică, acest enunţ este pur şi simplu ilogic. Delirul în care în România s-a trăit mai bine în perioada 2004-2008 s-a bazat