A visat toată viaţa să devină doctor iar în copilărie avea grijă de “sănătatea” păpuşilor.Tragediile din viaţa ei au făcut-o mai puternică. Când avea doar 3 ani, părinţii au divorţat, iar la 18 ani şi-a pierdut singurul frate.
Medicul Rodica Buşcu este o giurgiuveancă puternică, ambiţioasă, plină de viaţă cu care viaţa nu a fost tocmai blândă. De la vârsta de trei ani a rămas alături de tatăl şi fratele său cu doi ani mai mare. Tatăl fiind colonel în armată, a crescut-o mai dur având o personalitate de o exigenţă aparte. Şi-a dorit de mică să devină medic iar familia i-a fost alături în tot ceea ce şi-a propus.
,,Consultam păpuşile dar mă necăjeam că nu-mi spuneau ce le doare! Nu m-am gândit niciodată să fac altceva! Problemele din viaţa mea m-au întărit m-am apucat să învăţ şi am devenit ceea ce mi-am dorit!”, povesteşte medicul.
În anul 1982 doctoriţa Rodica Buşcu a absolvit Facultatea de Pediatrie din cadrul Institutului de Medicină şi Farmacie ,,Carol Davila” din Bucureşti, după care trei ani a intrat în stagiatură în cadrul Spitalului Judeţean Giurgiu, timp în care a trecut prin multe specializări, pediatrie, nou-născuţi, chirurgie, ginecologie, boli interne.
28 de ani de grijă pentru sănătatea micuţilor
,,În anul 1985 am terminat stagiatura şi am fost repartizată la Dispensarul Urban 2 în cadrul Policlinicii Giurgiu unde mi-am desfăşurat activitatea ca medic pediatru”, adaugă pediatrul.
Odată cu intrarea în reformă a sistemului sanitar românesc a apărut şi specializarea medicină de familie şi odată cu asta au apărut şi cabinetele medicale individuale.
,,Am profesat timp de doi ani în propriul apartament, eu fiind al doilea medic pediatru din Giurgiu care îmi deschisesem cabinet individual. În anul 1993 aveam foarte multe solicitări din cauza copiilor infectaţi cu virusul HIV-SIDA. În doi ani de zile am reuşit să stâng bani p