Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Adrian Sârbu, despre ajutorul acordat lui Teo: "Situaţia medicală în care se afla era una foarte gravă şi cerea o acţiune rapidă"

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 12 ianuarie 2011 ·

Adrian Sârbu, fostul acţionar al Pro TV, a declarat că are suficiente motive pentru a o ajuta pe Teodora Trandafir. "Să nu uităm că ea este parte a istoriei de succes a PRO TV. Eu îmi recunosc o obligaţie morală faţă de tot ceea ce înseamnă această istorie, inclusiv faţă de oamenii care au participat la construcţia ei". Sursa: Mediafax

Sârbu a mai declarat pentru Mediafax că Teo se afla într-o situaţie care cerea orice ajutor. "Fără să dramatizez, situaţia medicală în care se afla Teo era una foarte gravă şi cerea o acţiune rapidă şi competentă. Sunt convins că mulţi oameni şi-ar fi dorit să o ajute, dar nu au putut. Să considere că am acţionat şi în numele lor".

Teo Trandafir a ajuns aseară la spitalul AKH din Viena, unde medicii austrieci au confirmat diagnosticul celor de la spitalul Elias din Bucureşti - pancreatită acută. În această seară, reprezentanţii spitalului în care Teo Trandafir este internată au făcut primele declaraţii.

"Motivul internării în spital l-a constituit o inflamaţie acută a pancreasului. Starea ei de sănătate este cauzată de un factor benign, cel mai probabil de apariţia unor pietre la vezica biliară, eliberate pe tractul biliar (...) Aceşti factori i-au cauzat acesteia o formă acută dar uşoară de pancreatită, însoţită de o serie de uşoare disfuncţii ale unor organe", precizează doctorii din Viena.

Teo: "Dacă aş muri mâine, Sârbu ar avea o zi la fel de bună ca precedenta"

În urmă cu mai bine de un an, Teo Trandafir vorbea într-un interviu despre relaţia cu fostul său şef de la Pro TV, Adrian Sârbu. Teo preciza atunci că decizia ei de a pleca din trustul MediaPro a condus la o ruptură între cei doi.

"La un moment dat, într-o discuţie prietenească, l-am întrebat cum pedepseşte un om care i-a făcut un rău. Îl ignor, mi-a răspuns. Eu i-am făcut un rău, iar el mă ignoră", mai dec

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Pîslaru, despre banii alocați României în următorul buget european: „O sumă bună la prima vedere, dar vine cu condiții stricte”

HotNews acum 7 ore
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, sâmbătă seară, că a studiat în detaliu noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană, iar României i se propune o alocare iniţială de 60 miliard

Un planor s-a prăbușit în Olt. Pilotul a murit

HotNews acum 11 ore
Un planor s-a prăbuşit, sâmbătă după-amiază, pe un câmp din judeţul Olt, între localităţile Caracal şi Drăghiceni, informează News.ro. Primele informaţii oferite de ISU Olt arătau că pilotul era încarcerat. El a fost scos, fiind însă declarat mort.

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250)

Ziua Constanta acum 9 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de elvețianca Jil Teichmann, cu 6-4, 6-3, sâmbătă, în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, potrivit Agerpres. Cîrstea (35 ani, 166 WTA)

Tragedie în Vietnam: Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Golful Ha Long - VIDEO

News.ro acum 8 ore
Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Vietnam, relatează presa locală, citată de Sky News. Wonder Sea transporta 53 de persoane, inclusiv cinci membri ai echipajului, când s-a răsturnat din cauza vântulu

FOTO O femeie a fost prinsă între doi bolovani în Munții Bucegi. Intervenție dificilă a salvamontiștilor

Ziua Constanta acum 10 ore
În urma unui apel de urgență primit prin SNUAU 112, a fost semnalată o situație gravă pe Valea Pietrele din Munții Bucegi. Din primele informații, o persoană a fost surprinsă și strivită de doi bolovani, dar aceasta este conștientă în acest moment.

Alianța oligarhului pro-rus Ilan Șor nu va putea participa la alegerile din Moldova. Motivele deciziei Comisiei Electorale de la Chișinău

HotNews acum 9 ore
Blocul „Victoria-Pobeda” nu a fost înregistrat pentru a participa la alegerile parlamentare preconizate pentru 28 septembrie în Republica Moldova. O decizie în acest sens a fost votată sâmbătă de către membrii Comisiei Electorale Centrale (CEC) de l

Scenă rară în Turul Franței! O spectatoare a fost lovită de mașina echipei Ineos-Grenadiers

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
Sâmbătă, 19 iulie, în etapa a 14-a a Turul Franței, o spectatoare care a intrat pe carosabil cu telefonul mobil a fost lovită de o mașină a echipei Ineos-Grenadiers, care nu a mai putut să o evite. o distanță de aproape 170 de kilometri

SUA Incident grav în East Hollywood! Peste 20 de răniți după ce un vehicul a intrat în mulțime

Ziua Constanta acum 14 ore
Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intrat în mulțime în East Hollywood sâmbătă dimineața, potrivit Departamentului de Pompieri din Los Angeles. Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intr

SuperLiga: Universitatea Cluj și UTA Arad, remiză cu goluri în etapa a doua

HotNews acum 9 ore
Universitatea Cluj și UTA Arad au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat, sâmbătă, în etapa a doua din SuperLiga. Unversitatea Cluj – UTA Arad 1-1 Deși gazdele au avut mai multe ocaziî în prima parte a meciului, oaspeții au deschis scorul

Sfântul Ilie: Tradiții, obiceiuri și lucruri pe care nu ai voie să le faci pe 20 iulie pentru a avea noroc

Mediafax acum 5 ore
El este venerat atât pentru puterea sa spirituală, cât și pentru rolul său de apărător al credinței și de aducător al ploii, fiind totodată un personaj central în tradițiile populare românești. Sărbătoarea este însoțită de numeroase obiceiuri și cre

Vremea

București
acum

18°
dum.

18°/35°
lun.

22°/38°
mar.

25°/42°
mie.

23°/37°
Iasi
acum

17°
dum.

17°/30°
lun.

18°/34°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

18°
dum.

18°/28°
lun.

22°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/27°
Cluj-Napoca
acum

14°
dum.

14°/29°
lun.

17°/32°
mar.

21°/31°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

16°
dum.

16°/34°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°
mie.

21°/37°