Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Infecţiile cu rotavirus

Publicat in Jurnalul, miercuri 12 ianuarie 2011 ·

Foto: Thinkstock Infecţiile cu rotavirus reprezintă una dintre cele mai frecvente cauze de gastroenterite (inflamaţia tubului digestiv soldată cu diaree) la copii în întreaga lume. Într-adevăr, în fiecare an, ele cauzează aproximativ 125 de milioane de îmbolnăviri şi circa 600.000 de decese. Totuşi, infecţia nu este foarte severă şi este autoli­mitată, adică evoluează într-un interval de timp determinat, caracteristic. În acelaşi timp însă, este foarte răspândită, are o rată de îmbolnăvire foarte mare atât în ţările dezvoltate, cât şi în cele sărace, fiind contagioasă, şi poate produce deshidratare severă, care, netratată corespunzător, este mortală. Boala apare cel mai frecvent între 4 luni şi 2 ani, de obicei până la 5 ani, majoritatea copiilor având cel puţin un astfel de episod, mai mult sau mai puţin sever. Există mai multe tipuri de virusuri, ceea ce explică posibilitatea de reîmbolnăvire, chiar dacă gravitatea fenomenului scade în timp.

Maladia se transmite în principal pe cale fecal-orală, adică prin mâinile nespălate. Situaţia este agravată de faptul că bolnavul devine contagios cu câteva zile înainte de a prezenta simptome vizibile şi şapte-zece zile după apariţia acestora. El elimină un număr enorm de virusuri prin scaun. În acelaşi timp, virusul este destul de rezistent, putând persista mai multe ore pe mâinile nespălate şi chiar zile întregi pe suprafeţele nedezinfectate. Infecţiile sunt mai frecvente iarna şi primăvara, iar copiii care frecventează colectivităţi – creşe sau grădiniţe – sunt mai expuşi la îmbolnăvire. Un grad de risc au şi adulţii care îngrijesc copii mici, precum şi vârstnicii.

După una-două zile de la contactul infectant, apar vărsături şi febră, simptome urmate de o diaree abundentă, apoasă şi dureri abdominale. Simptomele durează, de obicei, trei-opt zile, uneori însă diareea putând persista şi câteva săptămâni. Dacă s

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O problemă tehnică afectează serviciile Facebook, Instagram şi WhatsApp, anunţă Meta

News.ro acum 9 ore
O „problemă tehnică” are impact asupra utilizatorilor de Facebook, Instagram şi WhatsApp, a anunţat miercuri compania Meta, relatează SkyNews. Într-un comunicat postat pe X, firma de tehnologie a scris: „Suntem la curent cu faptul că o problemă tehn

Parlamentul olandez a votat intrarea României în spațiul Schengen

Libertatea acum 7 ore
Parlamentul din Olanda a votat, miercuri, intrarea României și Bulgariei în spațiul Schengen, începând cu 1 ianuarie 2025, relatează cotidianul olandez De Telegraaf.

Directorul FBI Christopher Wray va demisiona la sfârşitul mandatului lui Biden, în ianuarie

News.ro acum 6 ore
Directorul FBI Christopher Wray le-a spus miercuri angajaţilor Biroului Federal de Investigaţii că intenţionează să demisioneze la sfârşitul mandatului preşedintelui Joe Biden, în ianuarie, un anunţ care a venit la o săptămână şi jumătate după ce pr

Informări publice - 12 decembrie 2024

Buna ziua Brasov acum 10 ore
Paltan Iancu aduce la cunoştinţă obţinerea Autorizaţiei de Construire nr. 130 din 25.10.2024, prin care se autorizează lucrări de construire pentru imprejmuire teren, în judeţul Brasov, oras Rasnov, zona Verze, identificat cu CF nr. 116463, nr. cad.

Florin Petre, primarul din Crevedia, a fost arestat preventiv pentru trafic de persoane

Libertatea acum 10 ore
Florin Petre, primarul din Crevedia, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile de către Tribunaalul Dâmbovița, miercuri, în cadrul unui dosar de trafic de persoane.

Director CNAIR: Se fac ultimele pregătiri pentru deschiderea primilor 15,7 km din Secţiunea 5 a Autostrăzii Sibiu – Piteşti

News.ro acum 9 ore
Directorul CNAIR; Cfristian Pistol, anunţă, miercuri seară, că se fac ultimele pregătiri pentru deschiderea primilor 15,7 km din Secţiunea 5 a Autostrăzii Sibiu – Piteşti. ”Autostrada Sibiu - Piteşti, secţiunea 5 ( Piteşti – Curtea de Argeş): se fac

Adolescent de 17 ani, din București, diagnosticat cu autism, dispărut fără urmă. Poliția cere ajutorul cetățenilor

Libertatea acum 7 ore
Un adolescent în vârstă de 17 ani, din București, diagnosticat cu tulburare din spectrul autist, a dispărut fără urmă. Poliția Capitalei cere ajutorul oamenilor pentru a reuși să îl găsească. Familia băiatului a precizat că acesta a fost văzut ultim

Volodomir Zelenski, plin de furie după discuția dintre Viktor Orban și Vladimir Putin. „Sper că nu-l va suna și pe Assad”

Libertatea acum 9 ore
Volodomir Zelenski a răbufnit după ce Kremlinul a anunțat că Viktor Orban, premierul Ungariei, a discutat la telefon cu Vladimir Putin despre posibilitatea încheierii conflictului dintre Ucraina și Rusia. Liderul de la Kiev a transmis, pe platforma

Bloomberg: Elon Musk devine prima persoană din lume cu o avere netă care depăşeşte 400 de miliarde de dolari

News.ro acum 7 ore
Omul de afaceri Elon Musk a devenit prima persoană din lume cu o avere netă care depăşeşte 400 de miliarde de dolari, compania sa SpaceX fiind evaluată la 350 de miliarde de dolari în urma vânzării de acţiuni, scrie, miercuri, agenţia Bloomberg. Ast

Un fost boxer, condamnat la închisoare pe viaţă după ce a decapitat o bătrână

Mediafax acum 11 ore
„Acest verdict reflectă gravitatea faptelor comise şi periculozitatea acuzatului”, a declarat avocata familiei victimei, Nathalie Langlois-Thieffry. Dar sentinţa „nu le va aduce copiilor mama înapoi şi nu va şterge circumstanţele îngrozitoare în car

Vremea

București
acum

joi

2°/7°
vin.

1°/5°
sâm.

-0°/4°
dum.

3°/7°
Iasi
acum

joi

-0°/3°
vin.

-3°/2°
sâm.

-3°/3°
dum.

-0°/4°
Constanta
acum

joi

3°/6°
vin.

1°/5°
sâm.

1°/7°
dum.

5°/8°
Cluj-Napoca
acum

joi

-1°/2°
vin.

-1°/2°
sâm.

-2°/2°
dum.

-1°/3°
Timisoara
acum

joi

1°/3°
vin.

0°/5°
sâm.

-0°/3°
dum.

0°/5°