Europa trebuie să își concentreze eforturile pentru a acționa în mod coordonat, ținând seama de priorități.
Acesta este obiectivul analizei de astăzi, prezentate de Comisia Europeană. Analiza anuală a creșterii, care indică o direcție clară pe care ar trebui să o urmeze Europa anul viitor, cuprinde zece acțiuni urgente axate pe stabilitatea macroeconomică și consolidarea fiscală, reformele structurale și măsurile de stimulare a creșterii.
Analiza anuală a creșterii marchează începutul „semestrului european”, care schimbă modul în care guvernele își concep politicile economice și fiscale. După ce vor fi aprobate de Consiliul European, statele membre vor transpune aceste recomandări atât în cadrul politicilor lor, cât și în cadrul bugetelor naționale.
Prin urmare, pentru prima dată, statele membre și Comisia vor aborda împreună, într-un mod cuprinzător, aspecte precum stabilitatea macroeconomică, reformele structurale și măsurile de stimulare a creșterii.
„Analiza anuală a creșterii este un plan coerent și global de readucere a Europei pe traiectoria de creștere economică și de creștere a ratei de ocupare a forței de muncă. Dacă măsurile vor fi pe deplin puse în aplicare, sunt convins că Europa poate îndeplini aceste obiective”, a declarat Jose Manuel Barroso, președintele Comisiei Europene.Bruxelels-ul se axează pe o abordare integrată a redresării, bazată pe măsuri-cheie în contextul strategiei Europa 2020, cuprinzând trei domenii principale:
- necesitatea unei consolidări fiscale riguroase pentru a spori stabilitatea macroeconomică;
- reforme structurale care să asigure creșterea ratei de ocupare a forței de muncă
- și măsuri de stimulare a creșterii.
Această primă analiză anuală a creșterii este concepută pentru a fi aplicată Uniunii Europene în ansamblul său, însă va trebui ajustată în funcție de situația sp