Una dintre cele mai luxoase mărci auto de pe piaţă, Rolls Royce, plănuieşte să creeze o limuzină electrică, care va fi reîncărcabilă şi va avea 0% emisii, relatează Dailymail.
În ultimii doi ani s-au tot auzit zvonuri despre planurile top secrete de creare a unui model electric. În plus, înaintea sărbătorilor de iarnă, directorul executiv al Rolls Royce a declarat că producerea unui model electric experimental ar fi o "idee bună".
În urmă cu două zile, şi Torsten Mueller-Oetvoes, CEO la Rolls Royce, a precizat că toate opţiunile alternative au fost luate în considerare de către companie.
O "maşină verde" pentru bogaţi ar putea fi gata pentru Jocurile Olimpice din 2012 unde societatea-mamă BMW îşi va prezenta tehnologia sa inovatoare în ce priveşte maşinile electrice şi ecologice.
BMW, care deţine şi MINI, a lansat deja un maşină electrică MINI-E care poate fi reîncărcată.
SUA a rămas cea mai mare piaţă de desfacere pentru Rolls Royce în 2010, urmată de China şi Marea Britanie.