Mărturiseşte că relaţia spirituală cu ideea de cultură populară exista încă din studenţie, însă consolidarea ei s-a produs în timp, întâi la Centrul Creaţiei, apoi la Muzeul Olteniei.

Este unul dintre acei oameni care meşteşugeşte cu har cuvintele când vine vorba de creionarea poveştilor despre profesie, dar care ar cere cu insistenţă îngăduinţa de a nu fi pus în faţa mărturisirilor despre sine. Iar când o face, îndreaptă firul istorioarelor tot înspre universul profesional. Din 2006 este şeful Secţiei de Etnografie din cadrul Muzeului Olteniei, loc în care a avenit la mijlocul anilor ’90 ca muzeograf, după alţi cinci ani „foarte frumoşi şi foarte importanţi“ la Centrul Creaţiei Populare.

„Acolo am avut posibilitatea să fac foarte mult teren şi am înţeles că nu ai cum să fii etnograf, etnolog, fără să cunoşti pe viu realităţile culturale, nu poţi discerne un fapt cultural fără să ai o relaţie directă cu el“, spune Cornel Bălosu.

Pe drumul profesional a pornit iniţial ca profesor de limba şi literatura română, în şcolile din Vălenii de Munte şi din Caraula. Acum mărturiseşte că nu a reuşit să fie un bun dascăl, însă nu pentru că nu i-ar fi plăcut copiii, dimpotrivă, ci pentru că nu a agreat repetitivitatea pe care o presupune la un moment dat această meserie, pe care o descrie ca fiind una de sacrificiu. Până să se confunde cu cercetările legate de satul doljean a fost şi metodist la Casa Studenţilor.

„Oltenia nu te plictiseşte niciodată“

Regiunea în care trăieşte, pe care a bătut-o în lung şi-n lat, o priveşte ca pe o grozavă sursă de inspiraţie atât pentru simplii trecători pe drumurile ei, cât şi pentru cercetători.

„Oltenia nu te plictiseşte niciodată, de la geografie, la istorie, la oameni. Dacă nu-mi place ceva la ea este megalomania şi faptul că e prea rapidă“, mai spune etnologul. Detalii din acest univers oltenesc sun