Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Serviciul de securitate al premierului israelian, acuzat că obligă jurnaliştii să se dezbrace

Publicat in Romania Libera, miercuri 12 ianuarie 2011 ·

Forţele de securitate ale premierului israelian, Benjamin Netanyahu, a obligat membri ai presei străine să se dezbrace, între care şi o corespondentă arabă israeliană însărcinată, la o conferinţă de presă organizată marţi, la Ierusalim, potrivit jurnaliştilor, citaţi de AFP, informează Mediafax.

Agenţii de securitate au supus la "umiliri", uneori chiar la percheziţii corporale, pe unii dintre zecile de jurnalişti internaţionali din Israel, invitaţi să participe, marţi seara, la o conferinţă de presă anuală susţinută de Natnyahu, într-un hotel din oraş, au declarat aceşti martori.

Unei angajate a postului de televiziune Al Jazeera, din Qatar, Najwan Simri, în vârstă de 31 de ani, i s-a cerut să îşi scoată sutienul. Ea a refuzat acest lucru şi nu a primit autorizaţia să intre în sala unde se desfăşura evenimentul.

"Sunt însărcinată, în luna a patra, şi le-am cerut să nu utilizeze detectorul de metale. M-au invitat deoparte şi mi-au cerut să îmi scot vesta, cămaşa şi, ulterior, sutienul, ceea ce am refuzat să fac", a declarat Simri, de naţionalitate israeliană.

Biroul Asociaţiei Presei Străine (FPA) din Israel, cu sediul la Tel Aviv, a protestat vehement pe lângă Biroul premierului.

"Suntem conştienţi de exigenţele de securitate, dar este total inacceptabil să inviţi oameni la o recepţie, într-un hotel de cinci stele, iar ulterior să-i constrângi să se dezbrace, la intrare", apreciază Asociaţia, într-un comunicat.

Potrivit FPA, şi alţi jurnalişti au fost nevoiţi să îşi scoată hainele, şi anume directorul Biroului Wall Street Journal în Israel. Anumiţi corespondenţi mai degrabă au refuzat să intre, decât să se lase percheziţionaţi corporal.

Un agent de securitate i-a cerut unui fotograf israelian, Menahem Kahana, care acoperă subiecte de actualitate pentru Biroul AFP din Ierusalim de 25 de ani, să îşi scoată pantalonii. Anterior, a

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un elev din București este cercetat de FBI. A aderat la o rețea internațională care își propune "prăbușirea actualei ordini mondiale" și distrugerea societății civilizate

Ziare.com acum 2 ore
Biroul Federal de Investigații (FBI) al Statelor Unite ale Americii a declanșat o amplă anchetă internațională care vizează "o rețea globală de persoane", din care fac parte inclusiv minori. Obiectivele declarate public ale grupării, care activează

Oscar 2025 | Lista completă a câștigătorilor

Wall-Street.ro acum o ora
Filmul "Anora" a fost marele câştigător al celei de-a 97-a gale de decernare a premiilor Oscar, unde această peliculă regizată de cineastul Sean Baker a câştigat cinci trofee, inclusiv la categoria "cel mai bun lungmetraj", scrie Variety, preluat de

A început Postul Paştelui 2025. Patriarh: Nu postim pentru a fi văzuţi sau lăudaţi de oameni

Mediafax acum 3 ore
Luni a început Postul Paştelui, cel mai lung şi mai aspru dintre posturi, care îi pregăteşte pe creştini de cea mai importantă sărbătoare, Învierea Domnului. „Nu postim pentru a fi văzuţi sau lăudaţi de oameni, ci postim ca să‑L iubim mai mult pe Du

Pentagonul dispune o întrerupere a operaţiunilor cibernetice împotriva Rusiei

Mediafax acum o ora
Această întrerupere intervine în contextul în care Donald Trump realizează o apropiere istorică de Moscova, iniţiată în jurul războiului din Ucraina. După ce a fost unul dintre principalii susţinători ai Kievului împotriva agresiunii ruse, Washingto

Primăria Capitalei schimbă numele a 91 de stații STB. Explicația dată de Nicușor Dan și LISTA cu noile denumiri

HotNews acum 2 ore
Un număr de 91 de stații ale Societății de Transport București vor primi denumiri noi, mai precise, care reflectă zonele unde sunt amplasate, a anunțat primarul general Nicușor Dan. Modificările vor fi implementate de Asociația de Dezvoltare Interco

Video Gestul de recunoștință făcut de Sebastian Stan pentru mama sa, la gala Premiilor Oscar. Georgeta Orlovschi: „Nu aș putea fi mai mândră”

Adevarul acum o ora
Sebastian Stan a primit o nominalizare la Premiile Oscar pentru Cel mai bun actor cu rolul lui Donald Trump din „The Apprentice". Premiul a fost, însă, câștigat de Adrien Brody pentrul rolul jucat în „The Brutalist".

Călin Georgescu ajunge luni în faţa judecătorilor, după ce a contestat controlul judiciar

Adevarul acum o ora
Călin Georgescu este aşteptat luni la sediul Judecătoriei Sectorului 1, unde a depus în urmă cu câteva zile o contestaţie la măsura controlului judiciar, în dosarul în care este cercetat penal pentru şase infracţiuni, printre care instigare la acţiu

Tragedie în Pitești. O femeie a murit după ce a căzut de la etajul 3 al unui imobil

Ziare.com acum o ora
O femeie de 45 de ani a murit luni dimineaţă, 3 martie, după ce ar fi căzut de la etajul al treilea al unui imobil din municipiul Piteşti, zona Craiovei. Polițiștii au întocmit un dosar penal. „În dimineaţa zilei de luni, 3 martie, poliţiştii piteşt

Zelenski susține că încă este pregătit să semneze acordul privind mineralele rare ale Ucrainei

Ziare.com acum 3 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski şi-a reiterat duminică, 2 martie, disponibilitatea de a semna acordul asupra mineralelor negociat cu Statele Unite, dar care nu a putut fi semnat după disputa sa de vineri cu Donald Trump, relatează AFP. „Ac

Trump a invitat la Casa Albă un ostatic israelian eliberat de Hamas

Mediafax acum 3 ore
Sharabi, care a fost eliberat din Gaza după 16 luni de captivitate, ar urma să se întâlnească marţi cu Trump, alături de alţi ostatici eliberaţi, după ce preşedintele american l-a văzut descriind la televiziunea israeliană înfometarea severă şi viol

Vremea

București
acum

lun.

1°/8°
mar.

2°/12°
mie.

4°/14°
joi

6°/16°
Iasi
acum

lun.

0°/8°
mar.

2°/13°
mie.

4°/16°
joi

7°/18°
Constanta
acum

lun.

2°/6°
mar.

3°/10°
mie.

5°/12°
joi

6°/13°
Cluj-Napoca
acum

lun.

-0°/7°
mar.

1°/11°
mie.

2°/13°
joi

4°/15°
Timisoara
acum

lun.

1°/10°
mar.

2°/12°
mie.

4°/16°
joi

6°/17°