După o lună de vacanţă, lotul pregătit de Aurel Şunda şi de Constantin Funda va reveni astăzi la antrenamente în vederea pregătirii pentru returul campionatului.
Săgeata Năvodari se reuneşte în această după-amiază la sediul clubului. Până la primul stagiu de pregătire, programat pe 24 ianuarie, echipa se va antrena la Năvodari, în acest timp urmând să efectueze şi vizita medicală. Năvodărenii vor pleca apoi la munte în primul cantonament al iernii, unde vor susţine şi primele partide amicale ale anului, împotriva unor adversari care urmează să fie stabiliţi. Goşa şi compania vor reveni acasă pe 4 februarie, iar trei zile mai târziu vor pleca în cel de-al doilea stagiu de pregătire, programat să aibă loc în perioada 7 - 18 februarie, în Antalya (Turcia). Aici, urmează să fie perfectate şi câteva meciuri amicale, în funcţie de echipele ce vor fi prezente în acea perioadă în Turcia. Până la debutul în retur, trupa lui Aurel Şunda va mai juca două meciuri de pregătire pe 23 februarie, cu Delta Tulcea, în deplasare, şi pe 26 februarie, la Năvodari, în compania echipei din Liga a III-a, Callatis Mangalia. Totodată, în această perioadă, continuă discuţiile pentru aducerea a 2-3 jucători cu experienţă pentru a completa lotul destul de restrâns. Primul jucător care va ajunge în această pauză intercompetiţională la Năvodari este mijlocaşul Dragoş Militaru, sosit sub formă de împrumut de la echipa din Liga I, Pandurii Târgu-Jiu. La jumătatea sezonului, Săgeata ocupă locul secund în clasamentul Seriei I, la un singur punct în spatele liderului Ceahlăul şi la trei distanţă de principala urmăritoare, Concordia Chiajna, echipă care ar putea ieşi din calculele promovării după ce îi va pierde în acest retur pe cei mai buni jucători din lot, în urma colaborării cu prim-divizionara Unirea Urziceni.
Încep lucrările la stadion
În cazul în care va promova, Săgeata va ju