Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Preşedintele Organizaţiei de Tineret a PDL Botoşani a fost acuzat de trafic de persoane

Publicat in Adevarul, miercuri 12 ianuarie 2011 ·

Marian Verenciuc (33 de ani) a fost trimis în judecată de procurorii DIICOT Iaşi pentru că ar fi racolat fete şi le-ar fi trimis în Grecia să se prostitueze. Alături de el procurorii l-au pus sub acuzare şi pe Sergio Buga (23 de ani) pentru trafic de persoane.

Procurorii susţin că în perioada 2004-2006 caei doi au racolat mai multe fete din Iaşi şi Botoşani şi le-au trimis în Grecia la fratele vitreg a lui Verenciuc. „Inculpatul Verenciuc a racolat prin înşelăciune sau prin promisiuni false, direct sau prin interpuşi, mai multe persoane de sex feminin, în scopul transferării lor în Grecia, către fratele vitreg a inculpatului, Grigoraş Cristinel, pentru a fi exploatate în folosul lor prin practicarea prostituţiei sau prin executarea unei munci sau îndeplinirea de servicii în mod forţat şi cu încălcarea normelor legale", se precizează în rechizitoriu.

Potrivit procurorilor, Verenciuc racola fete din judeţul Botoşani, le ducea în cluburi, le plătea consumaţia şi întreţinea relaţii sexuale cu ele. Apoi le propunea să lucreze în Grecia ca baby-sitter. Sergio Buga l-ar fi ajutat pe Verenciuc să racoleze tinere şi din Iaşi. „Inculpatul Verenciuc Marian îl recompensa pe învinuitul Buga Sergio, precum şi pe alte persoane , care îl ajutau în activitatea de racolare a victimelor, cu diferite sume de bani sau obiecte, pentru fiecar victimă pe care aceştia o convingeau să plece în Grecia", menţionează procurorii în rechizitoriu.

Marian Verenciuc

Verenciuc le-ar fi cumpărat haine fetelor, le-ar fi dus la coafor şi le-ar fi plătit transportul, iar acestea trebuiau să-i restituie banii ulterior.

Fetele ajungeau în Grecia la fratele tânărului, care le-ar fi obligat să se prostitueze în diferite locaţii. Conform rechizitoriului, Cristinel Grigoraş, fratele lui Verenciuc, le lua actele fetelor, le bătea şi le viola, dacă acestea refuzau s

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Actriţa Julieta Szönyi, cunoscută pentru rolurile din „Felix şi Otilia” şi „Toate pânzele sus”, a murit

HotNews acum 4 ore
Actriţa Julieta Szönyi, cunoscută publicului pentru rolurile din „Felix şi Otilia” şi „Toate pânzele sus”, a murit la vârsta de 75 de ani, a anunţat regizorul Laurenţiu Damian. De asemenea, sora vitregă a actriței, Anca Szonyi Thomas și Andrei Parto

A fost semnalată prezența unui urs la Bicaz Chei: a fost transmis RO-Alert

Ceahlaul acum 47 minute
În jurul orei 15:55 a fost semnalată prezența unui urs în localitatea Bicaz Chei, în apropierea unei cabane. „ISU Neamț a transmis mesaj RO-Alert cetățenilor din zona în care a fost semnalată prezența animalului și a direcționat la locul indicat un

Cătălin Predoiu, reacție în cazul tânărului mort de supradoză: Sunt profund afectat / Combaterea traficului de DROGURI este o prioritate clară a MAI

Gandul acum 2 ore
Ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, spune că este „profund afectat” de drama lui Rareș, tânărul care a murit la 20 de ani în urma unei supradoze. Predoiu amintește ce s-a putut face în ultimii doi ani în privința traficului și consumului de drogu

Incendiu de amploare într-o pădure din Argeș! A fost solicitat și sprijinul unui elicopter Black Hawk (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum 3 ore
Un incendiu de vegetație a izbucnit astăzi într-o zonă greu accesibilă din localitatea Cetățeni, județul Argeș. Potrivit IGSU, pompierii de la ISU Argeș au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu care se manifestă la o pădure de

ÎPS Teodosie va aduce lumina în Catedrala Arhiepiscopală din Constanța din largul Mării Negre

Libertatea acum 2 ore
În noaptea de Înviere, Înalt Prea Sfințitul Teodosie va aduce Sfânta Lumină din Marea Neagră la Constanța. Potrivit News, Arhiepiscopul Tomisului va sosi în Portul Tomis în jurul orei 23.25 și va oferi lumina credincioșilor lângă altarul de vară al

"Emily in Paris" - Lucas Bravo revine pentru sezonul 5 în ciuda criticilor sale la adresa serialului

News.ro acum 2 ore
Filmările celui de-al cincilea sezon al serialului de succes "Emily in Paris" vor începe în luna mai în capitala Italiei, înainte de a reveni în Franţa în această vară, a anunţat The Hollywood Reporter. Majoritatea distribuţiei serialului se va înto

Copil de 11 ani, rănit într-un accident rutier în județul Neamț

Ziua Constanta acum 2 ore
Un copil de 11 ani a ajuns la spital după ce afost implicat într-un accident rutier în comuna Horia, județul Neamț. Potrivit ISU Neamț, în jurul orei 10:30, prin apel la 112, a fost anunțat un accident rutier produs în satul Cotu Vameș din comuna Ho

Ucraina impune sancţiuni firmelor chineze după ce a acuzat Beijingul că înarmează Rusia. Cum răspunde China acuzaţiilor

Ziarul Financiar acum 2 ore
Ucraina a impus vineri sancţiuni împotriva a trei companii chineze, la o zi după ce preşedintele Volodimir Zelenski a afirmat că China ar fi furnizat arme Rusiei. Ministerul chinez de externe a respins vineri acuzaţia lui Zelenski ca nefondată, scri

Un român din Italia, care a pretins că este notar, a reușit să obținut zeci de mii de euro de la victimele sale

Gandul acum 3 ore
Un român din Verona, Italia, a reușit să înșele mai multe persoane, după ce a pretins că este notar. Acesta a falsificat documente și a reușit să câștige zeci de mii de euro, sume pe care nu le-a declarat. Unitatea de Poliție Economică și Financiară

JD Vance a sosit în Italia pentru a se întâlni cu Giorgia Meloni şi a sărbători Paştele la Vatican

HotNews acum 3 ore
Vicepreşedintele SUA JD Vance a sosit vineri dimineaţă la Roma pentru o vizită în cursul căreia se va întâlni cu şefa guvernului italian, Giorgia Meloni, înainte de a sărbători Paştele la Vatican, unde urmează să se întâlnească cu mâna dreaptă a Pap

Vremea

București
acum

20°
vin.

10°/20°
sâm.

7°/20°
dum.

11°/23°
lun.

14°/25°
Iasi
acum

23°
vin.

11°/23°
sâm.

8°/20°
dum.

11°/23°
lun.

13°/25°
Constanta
acum

10°
vin.

8°/16°
sâm.

9°/13°
dum.

11°/17°
lun.

13°/19°
Cluj-Napoca
acum

17°
vin.

12°/20°
sâm.

10°/18°
dum.

10°/21°
lun.

12°/22°
Timisoara
acum

19°
vin.

14°/20°
sâm.

12°/20°
dum.

10°/22°
lun.

12°/24°