Moldovean la origine, crescut în oraşul de la poalele Ceahlăului, a ajuns, pentru că aşa a dorit, să trăiască şi să muncească în oraşul de la malul Dunării.
La terminarea şcolii generale, Constantin Onofrei le-a cerut părinţilor să-l lase să plece la Olteniţa, unde era un liceu industrial, specialitatea construcţii navale.
„Deşi sunt crescut într-un oraş de munte am fost dintotdeauna atras de nave. Cea mai puternică impresie mi-a lăsat-o, pe vremea când aveam vreo 7-8 ani, o plimbare cu şalupa pe lacul Bicaz. Eram cu părinţii într-o excursie şi tata m-a dus cu şalupa aceea care făcea plimbări de agrement. Cred că, fără să ştiu, acea plimbare mi-a hotărât destinul", ne-a povestit Constantin Onofrei.
După ce a terminat zece clase, a urmat şcoala profesională şi imediat a fost angajat sudor la Şantierul Naval Olteniţa.
„A fost o perioadă foarte frumoasă pentru că pe atunci se construiau la Olteniţa navele de pasageri, acum scoase din uz sau care fac curse doar între Tulcea şi localităţile din Delta Dunării", ne-a mărturisit poliţistul local.
La Brăila, acasă
După ce a plecat la Olteniţa, profitând de o oportunitate, s-au mutat la Brăila. Până prin 1985 a tot făcut măcar o dată la două luni naveta între Brăila şi Olteniţa.
„În 1985 se construia pe ruptelea în Brăila şi se căutau sudori. Am hotărât să revin lângă părinţi în oraş unde am găsit imediat loc de muncă în construcţii. Am lucrat, pot spune, la toate blocurile noi de pe Ghioceilor, de pe Dorobanţi. A venit Revoluţia şi după aceea nu s-a mai construit, am lucrat sporadic, până în 1995, la diverse societăţi. În anul 1995 am ocupat un post la Corpul Gardienilor Publici care abia luase fiinţă", şi-a depănat amintirile Constantin Onofrei.
Vreme de aproape 14 ani a avut ocazia să lucreze într-un singur loc: Palatul Administrativ.
„Am ajuns să ştiu fiecare birou, fiec
