Nu poti sa nu apreciezi eforturile lucratorului manual, ale excavatoristului, sudorului, strungarului, mecanicului, zidarului, dascalului, ale taranului roman care, cu harnicie si uneori devotament, isi duc treaba la bun sfarsit.
Desi nu beneficiaza de cine stie ce dotari si remuneratii, pun suflet in ceea ce fac. Pe umerii lor sta tara.
Cand e vorba de politician, lucrurile se complica. Activitatea sa presupune calificare de top, dotare intelectuala peste medie, disciplina, corectitudine si moralitate. Idei devenite demult loc comun. Numai ca parametrii economico-sociali nu vor sa se imbunatateasca de la sine. Din contra. Coboara spre limita suportabilitatii. Ceva trebuie facut. Azi.
Daca muncitorilor si specialistilor romani li s-au deschis pietele occidentale cu larghete, iar activitatea lor e producatoare de mari beneficii pentru o economie avansata, pentru ei insisi si Romania, rezultatele managementului politic intern nu multumesc pe nimeni, cu exceptia celor de la putere.
Insa explicatiile poporenilor nu coincid cu acelea ale profesionistilor: in timp ce primii acuza coruptia, nepriceperea, reaua-vointa, ceilalti le adauga referinte mai putin uzuale ca dificultatea meseriei de politician, varsta frageda a democratiei noastre, precaritatea scolilor politice si, s-o spunem, lipsa chefului de a invata.
Pentru omul politic, dorinta de a ajuta semenii si juramantul fata de popor nu sunt suficiente. In munca sa are acuta nevoie de stiinte sociale, de studii de diagnoza si prognoza, de fundamentare stiintifica a optiunilor agendei publice.
Trebuie sa fie capabil de operatiuni inalte ale gandirii ca analiza, abstractizare, sinteza si generalizare, sa poata emite judecati de valoare. Politicienii insisi le reclama de zeci de ani. Inutil. Caci deciziile politice, in majoritate, n-au vreo legatura cu
