Pe fondul problemelor financiare, un pensionar din Franţa şi-a omorât familia, după care s-a sinucis. Victime i-au căzut mama, soţia şi fiica.
În biletul de sinucidere, bărbatul a precizat că nu dorea să lase o datorie de câteva mii de euro familiei.
Incidentul a avut loc ieri, în localitatea Pont de Metz, din nordul Franţei. Corpurile au fost descoperite de primarul localităţii, câteva ore mai târziu. Edilul s-a prezentat la reşedinţa familiei, alături de un executor judecătoresc, pentru a inventaria bunurile din casă. Acestea urmau să fie confiscate, pentru a acoperi datoria.
Poliţia a precizat, conform publicaţiei courrier-picard.fr, că pensionarul, în vârstă de 62 de ani, şi-a strangulat mama, de 90 de ani, după care le-a tăiat gâtul fiicei, în vârstă de 33 de ani, şi soţiei. Corpul bărbatului a fost descoperit spânzurat în grădina casei.
Astăzi, primarul localităţii a declarat pentru postul de radio Europe 1 că "familia avea probleme financiare, dar era o familie liniştită şi nu făcea niciun fel de probleme". Despre acest caz au relatat astăzi mai multe publicaţii locale, preluate de agenţia Xinhua şi citate de Agerpres.