Ministrul Sănătăţii a pus în dezbatere publică pe site-ul instituţiei, marţi, proiectul de Hotărâre de Guvern pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la cardul naţional de asigurări sociale de sănătate. Acesta va conţine informaţii minime despre asigurat, precum diagnostice cu risc vital şi boli cronice, grupa sanguină şi Rh, acceptul exprimat în timpul vieţii pentru prelevarea, după deces, de organe, ţesuturi şi cellule. Neprezentarea cardului naţional conduce la acordarea serviciilor medicale contra-cost, cu excepţia serviciilor medicale acordate în cazul urgenţelor medico – chirurgicale şi al bolilor cu potenţial endemo – epidemic şi celor prevăzute în Programul naţional de imunizări, monitorizarea evoluţiei sarcinii şi a lăuzei, servicii de planificare familială. De asemenea, asiguraţii care pierd sau deteriorează cardul vor suporta contravaloarea eliberării unui nou card.