Alianţele nu prea au şanse să reziste în România dincolo de perspectiva pur electorală. E aproape o regulă de fier a politicii de la noi. E frumos că Victor Ponta îşi exprimă pe blog sentimentul de încredere faţă de Crin Antonescu, relaţia personală dintre lideri este foarte importantă, dar nu e suficientă. Ar fi cu totul neobişnuit în istoria democraţiei noastre ca alianţa PSD-PNL-PC să reziste dincolo de lipiciul iniţial. Iar acest lipici iniţial este oferit de perspectiva de a înlătura PDL şi pe Traian Băsescu de la putere. Avem deja o tradiţie nefastă a alianţelor anti care colapsează la guvernare. CDR a fost alianţa anti-Iliescu care nu a rezistat după ce Iliescu a fost înlăturat de la putere. Alianţa D.A. a fost formaţiunea anti-Năstase şi anti-PSD care nu a rezistat după ce Năstase nu a mai fost la putere. Conform acestei tradiţii, scenariul pozitiv pentru actuala opoziţie e acela că ar putea rămâne uniţi, câştiga alegerile şi apoi s-ar fărâmiţa.

De ce nu avem decât alianţe anti? Prima cauză este personalizarea extremă a politicii noastre. Scena politică se organizează şi se reaşază în jurul unei personalităţi pivot - taberele sunt „pro" sau „anti" relativ la respectiva personalitate. Aşa cum ziceam, au fost Iliescu, Năstase, acum e Băsescu. Alianţele anti se fac împotriva lor. Aceasta fiind singura logică de organizare, e firesc să nu reziste după ce pivotul nu se mai află la putere. În mod ciudat, PNL e partidul care a fost în alianţa anti-Iliescu, apoi în alianţa anti-Năstase, iar acum în alianţa anti-Băsescu. Trecerea de la colaborarea parlamentară PNL-PSD la alianţă propriu-zisă, cu liste şi candidaţi comuni, marchează epuizarea variantelor. În mod oficial, după ce PSD şi liberalii vor merge pe liste comune, toţi vor fi fost aliaţi cu toţi. Sistemul politic îşi va fi epuizat alternativele şi şansele unor noi formaţiuni vor creşte. Acum e momentu