Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Stațiune montană, paravan pentru un tun imobiliar dat într-o zonă protejată

Publicat in Adevarul, miercuri 12 ianuarie 2011 ·

Ecologiştii acuză instituţii şi oameni cu funcţii importante de abuz în serviciu şi de trafic de influenţă. Printre numele vehiculate se numără Gavrilă Ghilea, prefectul de Bihor, şi Ştefan Seremi, fost vicepreşedinte al Consiliului Judeţean.

Investiţia Companiei de Turism, Hoteluri şi Restaurante „Padiş”, care vrea să facă o staţiune în zona Padiş, este catalogată de ecologiştii de la Centul Regional de Supraveghere Ecologică (CRSE) drept „tun imobiliar”. Scandalul dintre ecologişti şi investitori a început în urmă cu aproape 8 ani.

Mai exact, Mihai Togor, preşedintele CRSE, a spus astăzi că, în urma unor investigaţii, au descoperit mai multe nume importante, implicate în promovarea proiectului din Padiş, în baza unor falsuri. Togor susţine că în zona unde ar urma să fie ridicată staţiunea nu se poate construi nimic, deoarece este Zonă de Conservare Specială. „Cei care au iniţiat proiectul vor să schimbe zonarea pentru a putea construi acolo”, a spus Togor. Potrivit preşedintelui CRSE, printre cei implicaţi în acest demers ar fi Ştefan Seremi, fost vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Bihor, şi Gavrilă Ghilea, actualul prefect de Bihor, care este acuzat că este direct interesat de realizarea staţiunii, în condiţiile în care este acţionar majoritar la o firmă care deţine peste 3.000 de metri pătraţi acolo.

Vezi aici adresa prin care ecologiștii cer respingerea avizurilor și autorizațiilor de mediu solicitate de investitor

Schimb suspect de terenuri

"Terenul care se propune construirea acestei aşa zise staţiuni a ajuns în proprietatea acţionarilor într-un mod suspect, prin trei schimburi aprobate de Consiliul Local al Comunei Lazuri de Beiuş, făcute în anii 2003, 2006, 2007", a declarat Mihai Togor. Potrivit acestuia, atrage atenţia diferenţa de teren cu care s-a făcut schimb. Comuna Lazuri de Beiuș a dat investitorilor 85,94

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FOTO-VIDEO. Incendiu la AFI Palace Cotroceni. Terasa mall-ului, cuprinsă de flăcări!

Ziua Constanta acum 2 ore
Un incendiu de proporții a izbucnit sâmbătă, 05 iulie, pe terasa mall-ului AFI Palace Cotroceni, situat pe Bulevardul Timișoara, Sector 6. Flăcările deschise și degajările dense de fum, vizibile la nivelul acoperișului de tip terasă, au alertat de u

Scrisoarea de adio a lui Mihai Leu, publicată post-mortem pe rețelele de socializare: „Dacă citiți aceste rânduri, înseamnă că drumul meu pe acest pământ s-a încheiat”

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
La o zi după ce Mihai Leu, fostul mare campion al României, a fost înmormântat la Hunedoara, pe pagina sa de socializare a fost publicată post-mortem o scrisoare pentru fanii lui. A contat enorm și înseamnă că drumul meu pe acest pământ a contat. Aț

Ilie Bolojan este acuzat de un sindicat că a încasat, în 2007, „71 de salarii medii lunare” ca membru al unui comitet din Eximbank. „Asta alimentează acuzațiile de dublu standard”

HotNews acum 2 ore
Sindicatul Angajaților din Aparatul de Lucru al Guvernului susține că Ilie Bolojan, pe vremea când era secretar general al guvernului Tăriceanu, ar fi încasat aproape 74.000 de lei ca indemnizații primite în calitate de membru al Comitetului Intermi

Tulcea FOTO-VIDEO. Accident naval în apropiere de Maliuc! Implicată o ambarcațiune cu mai multe persone. Elicopterul SMURD intervine!

Ziua Constanta acum 5 ore
În urmă cu puțin timp, azi, 05 iulie, prin apel la 112 a fost solicitat ajutorul pompierilor militari în cazul producerii unui accident naval în apropiere de localitatea Maliuc, județul Tulcea. Din primele informații, este vorba despre o ambarcațiun

Liderul sârbilor din Bosnia, Milorad Dodik, s-a predat justiţiei. Mandatul său de arestare a fost anulat

HotNews acum 18 minute
Liderul politic al sârbilor din Bosnia, Milorad Dodik, s-a prezentat vineri în faţa justiţiei locale după ce a sfidat-o timp de peste trei luni şi a acceptat să fie interogat într-un dosar pentru „atentat la ordinea constituţională”, beneficiind ime

Doi angajaţi umanitari americani au fost răniţi în Gaza într-un atac ţintit asupra unui centru de distribuţie a ajutoarelor administrat de Fundaţia Umanitară

G4Media acum 33 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Fundaţia Umanitară din Gaza (GHF) a anunţat sâmbătă că doi angajaţi umanitari americani au fost răniţi într-un atac ţintit asupra unui centru de distribuire a alimentelor din Gaza, informează Reuters

Primul cod roșu de caniculă. Anunțul de ultimă oră de la meteorologi

HotNews acum 5 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis sâmbătă dimineață o serie de coduri de caniculă pentru acest weekend. Valul de caniculă va acoperi aproape toată țara până duminică, zi în care va fi valabil și un cod roșu de caniculă în trei județe di

UPDATE - Incendiu în Parcul Naţional Munţii Rodnei. Intervin pompierii de la Inspectoratele pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa-Năsăud şi Maramureş / Incendiul a fost stins

News.ro acum o ora
Un incendiu a fost anunţat, sâmbătă, în zona de gol alpin din Parcul Naţional Munţii Rodnei, pe raza judeţului Maramureş. Pentru stingerea focului au fost mobilizate forţe de intervenţie de la Inspectoratele pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa-Năsău

Ucraina afirmă că a lovit un aerodrom militar rusesc

News.ro acum 5 ore
Forţele speciale ucrainene au lovit sâmbătă aerodromul militar rus Borisoglebsk din regiunea Voronej, lovind un depozit de bombe cu planare şi un avion de antrenament, a declarat armata ucraineană într-o postare pe social media, relatează Reuters. A

Shein, amendată cu 40 de milioane de euro în Franța! Gigantul chinez, acuzat de reduceri înșelătoare și practici comerciale incorecte

Gandul acum 31 minute
Gigantul chinez de comerț online Shein a fost amendat cu suma de 40 de milioane de euro de către Autoritatea pentru Concurență din Franța. O investigație derulată de autoritățile din Hexagon timp de aproape un an a scos la iveală o serie de practici

Vremea

București
acum

31°
sâm.

20°/32°
dum.

19°/36°
lun.

23°/39°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

26°
sâm.

17°/26°
dum.

18°/34°
lun.

20°/38°
mar.

19°/37°
Constanta
acum

30°
sâm.

20°/30°
dum.

21°/27°
lun.

22°/27°
mar.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

31°
sâm.

14°/31°
dum.

16°/33°
lun.

18°/36°
mar.

18°/35°
Timisoara
acum

30°
sâm.

16°/32°
dum.

20°/39°
lun.

21°/40°
mar.

19°/39°