Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Teo Trandafir a fost internată la spitalul AKH din Viena

Publicat in Romania Libera, miercuri 12 ianuarie 2011 ·

Teo Trandafir a ajuns marţi seara la Viena şi a fost internată, cu diagnosticul de pancreatită acută de severitate medie, la spitalul Allgemeines Krankenhaus (AKH), al treilea ca mărime din lume, unde o zi de spitalizare costă 900 de euro, relatează Realitatea TV, potrivit NewsIn.

Deputatul Teo Trandafir va efectua mai multe analiza în dimineaţa zilei de miercuri la clinica AKH din Viena, unde a a fost internată în cursul nopţii, la ora 02.00, într-o rezervă a spitalului, informează Realitatea TV.

Din cauza ceţii, avionul care a transportat-o pe fosta vedetă TV de la Bucureşti a aterizat în oraşul austriac Linz. De aici, ea a fost dusă la Viena cu o ambulanţă.

Teo Trandafir a fost transferată la spitalul AKH pentru investigaţii suplimentare şi tratament, ca urmare a solicitării familiei şi prietenilor.

Spitalul AKH are circa un milion de pacienţi pe an şi este apreciat şi de români. Anul trecut, numărul românilor care s-au internat aici a crescut cu 20%. Printre numele sonore care s-au tratat la Viena de-a lungul timpului se numără şeful statului, Traian Băsescu, şi fostul premier Adrian Năstase.

Clinica din Viena dispune de cea mai modernă aparatură medicală, are o suprafaţă de 240.000 de metri pătraţi, peste 50 de săli de operaţie şi 1.400 de medici.

În cazul lui Teo Trandafir, costurile de spitalizare vor fi suportate de fostul acţionar majoritar al PRO TV, Adrian Sârbu.

Fosta vedetă TV a ajuns în stare gravă la Spitalul Elias din Capitală, joia trecută, şi a fost internată la secţia de terapie intensivă.

În vârstă de 42 de ani, Teo Trandafir şi-a câştigat popularitatea, înainte de intrarea în politică, datorită emisiunilor de divertisment pe care le-a realizat timp de mai mulţi ani şi care au înregistrat audienţe semnificative, în special în perioada difuzării lor la Pro TV. Din mai 2010, ea este deputat PDL.

Teo

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Franţa are un nou guvern, după săptămâni de tergiversări. Cine face parte din cabinetul lui Michel Barnier

HotNews acum 5 ore
Noul guvern francez condus de premierul Michel Barnier a fost anunţat în cele din urmă sâmbătă seară, după săptămâni de tergiversări, cu un executiv format din 39 de miniştri a cărui primă sarcină va fi să adopte bugetul, scriu AFP și Agerpres. Jean

Trump a refuzat provocarea lui Harris privind o dezbatere la CNN

News.ro acum 5 ore
Donald Trump a refuzat sâmbătă o nouă dezbatere cu vicepreşedintele Kamala Harris înainte de alegerile prezidenţiale din Statele Unite, la câteva ore după ce echipa de campanie a candidatei democrate a declarat că aceasta a acceptat o confruntare cu

„Nu participăm la astfel de summituri”. Rusia anunță că nu va lua parte la cea de-a doua conferință de pace privind Ucraina

HotNews acum 6 ore
Rusia a anunţat sâmbătă că nu va participa la cel de-al doilea summit privind pacea în Ucraina, prevăzut de Kiev în luna noiembrie, după o primă conferință de pace desfășurată în iunie în Elveţia, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski afirmând c

Rusia pregătește atacuri împotriva instalațiilor nucleare ucrainene înainte de sosirea iernii, avertizează Kievul

Ziare.com acum 6 ore
Moscova se pregăteşte să efectueze lovituri asupra instalaţiilor nucleare ucrainene înainte de sosirea iernii, a declarat ministrul de Externe al Ucrainei Andrii Sibiha, sâmbătă 21 septembrie. "Conform serviciilor de informaţii ucrainene, Kremlinul

VIDEO Un bărbat a distrus o sculptură Ai Weiwei la deschiderea unei expoziţii de artă în Italia

HotNews acum 7 ore
Un bărbat a distrus o sculptură a artistului şi activistului chinez Ai Weiwei, vineri, în timpul deschiderii expoziţiei sale la Palazzo Fava din oraşul italian Bologna, a declarat un purtător de cuvânt al expoziţiei, potrivit Reuters și News.ro. Ima

Premierul Marcel Ciolacu a testat la Cluj-Napoca un prototip de maşină electrică produs în România

Mediafax acum 11 ore
Premierul Marcel Ciolacu a testat la Cluj-Napoca un prototip de maşină electrică produs integral în România. Testul a avut loc în timpul vizitei pe care şeful Guvernului a făcut-o sâmbătă la o companie IT care este furnizor global de soluţii softwar

Galaţi. Peste 3.600 de familii, afectate de inundaţii, au primit ajutorul financiar oferit de Guvern

Mediafax acum 10 ore
Peste 3.600 de familii afectate de inundaţii au primit ajutorul financiar oferit de Guvern. Este vorba despre familii din judeţul Galaţi. Statul a oferit câte 10.000 de lei pentru fiecare familie.

Handbal feminin: CSM Bucureşti, victorie în deplasare cu Podravka Koprivnica, în grupa A a Ligii Campionilor

News.ro acum 8 ore
Campioana CSM Bucureşti a învins sâmbătă, în deplasare, formaţia croată Podravka, scor 29-28 (14-10), în etapa a III-a din grupa A a Ligii Campionilor. Duelul pentru titlul de golgeter all-time al competiţiei continuă de la distanţă, între Jovanka R

Germania face apel la dezamorsarea urgentă a tensiunilor în Orientul Mijlociu

Ziua Constanta acum 8 ore
Autorităţile germane au insistat sâmbătă asupra „nevoii urgente” de măsuri în Orientul Mijlociu, sugerând o soluţie pe cale diplomatică, în momentul în care frontul războiului condus de Israel în Fâşia Gaza se extinde până în Liban., conform Agerpre

Superliga de fotbal. Remiză în partida FC Hermannstadt - CFR Cluj

Mediafax acum 8 ore
Partida FC Hermannstadt-CFR Cluj din etapa a X-a a Superligii de fotbal s-a încheiat la egalitate, scor 0-0. Partida s-a disputat sâmbătă, la Sibiu. Tot sâmbătă se va juca partida FCSB-Petrolul Ploieşti. În partida FC Hermannstadt-CFR Cluj nu s-a în

Vremea

București
acum

16°
dum.

16°/25°
lun.

16°/27°
mar.

17°/28°
mie.

18°/29°
Iasi
acum

13°
dum.

13°/24°
lun.

14°/26°
mar.

16°/27°
mie.

15°/26°
Constanta
acum

16°
dum.

16°/22°
lun.

18°/24°
mar.

19°/23°
mie.

19°/22°
Cluj-Napoca
acum

dum.

9°/23°
lun.

12°/24°
mar.

12°/25°
mie.

14°/24°
Timisoara
acum

10°
dum.

10°/25°
lun.

13°/27°
mar.

14°/27°
mie.

17°/21°