Cei 25 de ortaci de la mina de molibden de la Băița vor fi preluați de SC Băița SA, o societate cu capital integral de stat. Decizia a fost luată aseară târziu, la Băița, statul urmând să asigure securitatea minei și a zonei.
Alexandru Iștoc, liderul de sindicat al ortacilor de la mina de molibden de la Băița, a declarat în această dimineață că s-a încheiat un protocol între SC Băița SA și Carmen Demian, lichidatorul judecătoresc desemnat în cauză de către Tribunalul Bihor. „Conform protocolului, SC Băița SA preia angajații de la Mineral Mining, dar nu le va plăti salariile restante, pe ultimele douăsprezece luni", a spus Alexandru Iștoc. Acesta a subliniat că un inginer a intrat aseară în mină pentru a trage apa care avansase pe galerii. Tot ieri, o echipă de la Garda de Mediu Bihor s-a deplasat la Băița pentru a verifica starea minei. „Chiar dacă ar fi constatat nereguli, nu ar fi avut pe cine să amendeze", a spus Alexandru Iștoc.
Mineral Mining a păstrat dreptul de exploatare
Carmen Demian, lichidatorul judiciar, a confirmat astăzi că statul se va ocupa de securitatea minei. „S-a păstrat dreptul de exploatare pentru zăcămintele polimetalice pentru firma Mineral Mining . Cei 25 de salariați de la Mineral Mining au fost preluați de compania de stat", a spus Carmen Demian.